În noaptea de joi spre vineri, 5-6 septembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, a avut loc o nouă prelevare de organe și țesuturi. A fost a 11-a din acest an.    

Un bărbat de 34 de ani, din Tărian, a vrut să-și ia viața la începutul săptămânii, medicii nemaiputând face nimic. Au reușit pe moment să-l resusciteze, l-au transportat la spital, dar a intrat în moarte cerebrală.

„Soția, însărcinată în 8 luni, a fost de acord cu prelevarea de organe pentru a salva alte vieti din lungul șir de pe listele de așteptare. Un gest uman cu o încărcătură emoțională deosebită, o decizie grea dar înțeleaptă pentru care trebuie cu toții să le fim recunoscători. Rinichii vor pleca la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca iar ficatul la București. Familia a fost de acord și cu prelevarea de țesuturi, astfel încât corneea va ajunge să salveze vederea a doi pacienți de la Spitalul Militar din București și țesuturile osoase vor ajunge la Banca de Țesut de la Spitalul Colentina. Un gest de omenie care a depășit durerea sfâșietoare a unei familii, alături de o echipă medicală implicată și conectată la medicina modernă, așa cum este la Oradea, precum și efortul echipelor de prelevare de la Fundeni și Cluj, au redat bucuria de a trăi unor oameni aflați în suferință”, a declarat, pentru Crișana, dr. Carmen Pantiș - coordonator regional Timișoara, coordonator transplant Oradea.