Spitalul Clinic Judeţean ar putea să rămână fără oxigen medicinal, dacă nu-şi va plăti datoriile de peste 3 miliarde lei vechi acumulate către firma furnizoare, în condiţiile în care, conducerea unităţii sanitare achiziţionează vitalul produs cu 40 % mai scump decât spitalele din estul ţării. Potrivit managerului unităţii spitaliceşti, contractul cu firma care a câştigat licitaţia se încheie abia la sfârşitul acestui an, iar achiziţionarea propriei fabrici de oxigen ar presupune un capital de care spitalul nu dispune. Nici procurarea oxigenului din Ungaria nu pare viabilă fără instalarea unui stocator de gaz, cel existent trebuind returnat firmei furnizoare în cazul denunţării contractului înainte de termen. În cele din urmă, se pare că din toate soluţiile posibile niciuna nu este realizabilă, iar tot ce pot face pacienţii, în cazul în care se va sista livrarea de oxigen, este să murmure o rugăciune înainte de a urca pe masa de operaţie, pentru că nu se ştie niciodată...


Lipsa medicamentelor sau defectarea anumitor aparate medicale nu se compară nici pe de parte cu sistarea livrării oxigenului medicinal, pentru neplata unei datorii de peste 3 miliarde lei vechi. Situaţia devine şi mai gravă, dat fiind că cele mai multe spitale din vestul ţării, printre care şi cele din Bihor, au încheiat contracte cu firma Messer România Gaz SRL, cu sediul în Reşiţa, care furnizează oxigenul cu 40% mai scump faţă de concurenţă. Conducerea spitalului pare să cunoască "apele tulburi" în care se scaldă unitatea, dar recunoaşte că în momentul de faţă situaţia nu se poate schimba în bine, datoriile totale ridicându-se la 160 miliarde lei vechi. Totuşi, managerul dr. Florin Bodog a trasat o schiţă a posibilelor soluţii, nerealizabile, din păcate, din cauza imenselor datorii. Prima ar fi aceea de a achiziţiona oxigen din Ungaria, însă, cu siguranţă, nu se va materializata fără un stocator de oxigen, cel existent trebuind returnat firmei furnizoare. Achiziţionarea unuia nou nici nu intră în discuţie, mai ales că în urmă cu câteva săptămâni "i-a părăsit" şi tomograful. Interlocutorul nostru spune că vechea conducere a avut posibilitatea să primească o butelie pentru oxigen medicinal, oferta venind din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, însă, din motive necunoscute acest lucru nu s-a mai întâmplat.

La Spitalul Judeţean se vrea fabrică de oxigen
Din cauza imposibilităţii de a plăti datoriile către firma furnizoare, managerul spitaului consideră că singura soluţie este instalarea unei fabrici de oxigen, care ar scuti unitatea de mai multe probleme. "Nu ar fi dificil să facem acest lucru, dat fiind că există o firmă care se ocupă de aşa ceva. Aceasta instalează fabrica gratis, fără ca spitalul să fie nevoit să o plătească o bună perioadă de timp. Am studiat această posibilitate, dar am sesizat că în nicio unitate din România de dimensiunile Spitalului Judeţean nu s-a instalat o asemenea fabrică, iar pentru aşa ceva e nevoie şi de specialişti", a explicat dr. Bodog. În cele din urmă, se pare că din toate soluţiile posibile niciuna nu este realizabilă, iar tot ce pot face pacienţii, în cazul în care se va sista livrarea de oxigen, este să rostească o rugăciune înainte de operaţie, pentru că nu se ştie niciodată...