Tămăduitorii tradiţionali recomandau lucerna pentru stimularea poftei de mâncare, probleme ale aparatului digestiv, mai ales pentru ulcere de stomac şi duoden. Şi vracii indieni utilizau în antichitate această plantă ca remediu, în special în ulcere, dar o recomandau şi în durerile cauzate de artrite, precum şi în retenţii de lichid. Spaniolii l-au prescurtat în "alfalfa", care este şi denumirea plantei în limba engleză. De multă vreme, în întreaga lume, lucerna este considerată o plantă furajeră importantă însă în ultimii 35 de ani ea este foarte apreciată (mai ales germenele plantei) şi pe post de aliment nutritiv, mulţi fiind cei care consumă des salata de lucernă. Frunzele lucernei pot ajuta la scăderea colesterolemiei, la alcalinizarea organismului şi, astfel, la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare şi a infarctului miocardic. E o sursă importantă de vitamina A, vitamina K, vitamina B6 şi vitamina E, dar conţine şi o cantitate suficientă de vitamina D, precum şi calciu şi fosfor, care fortifică scheletul osos şi dentiţia copiilor. Numeroşi medici recomandă lucerna în afecţiuni ale stomacului, balonări, ulcere şi lipsa poftei de mâncare, este un antipiretic şi diuretic natural. Se recomandă pentru prevenirea inflamaţiilor vezicii urinare şi ale prostatei sau ca adjuvant al tratamentului medicamentos specific în cazul inflamaţiilor deja existente. Acţionează benefic şi în durerile articulare şi reumatice. Literatura de specialitate recomandă un consum zilnic de lucernă de 2-4 g, dar conform prescripţiei dieteticianului sau medicului, se poate consuma şi o cantitate mai mare.