Se macină (prin maşina de tocat carne) sau se zdrobesc 6-8 căpăţâni de usturoi, se pun într-un borcan, se toarnă 1 l de apă rece şi se amestecă. Pentru a diminua mirosul şi gustul usturoiului, se mai pun în borcan, tot măcinate sau zdrobite, două rădăcini mici sau două linguri cu frunze de pătrunjel.

După cel puţin două ore, din maceratul strecurat se beau, zilnic, până se termina cantitatea din borcan, câte 5-10 linguri sau înghiţituri. Atenţie: maceratul se strecoară pe măsură ce este consumat. Acest macerat este indicat atât preventiv, cât şi în cazul când gripa s-a instalat. Celor bolnavi de gripă li se mai pot face şi frecţii cu macerat călduţ pe spate şi pe mâini. Pentru aceasta se va prepara un alt litru de macerat. Celor care nu suportă mirosul de usturoi, li se pot pune comprese şi face aceleaşi frecţii pe tălpi. Dacă gripa este însoţită de frisoane şi de febră, în urma acestui tratament frisoanele dispar în câteva ore, iar temperatura corpului revine la normal în 1-2 zile.