În prima jumătate a lunii aprilie a.c., Centrul "Ce te doare?", înfiinţat pentru a înregistra deficienţele semnalate de către pacienţi şi medici în sistemul de sănătate, a înregistrat 507 mesaje şi e-mail-uri, număr în scădere comparativ mai puţine faţă de lunile anterioare.

Ministerul Sănătăţii a făcut publică situaţia sesizărilor din primele două săptămâni ale acestei luni. Aproximativ 500 de reclamaţii, cu 100 mai puţin faţă de luna trecută, au fost trimise prin intermediul "Liniei Verzi" gratuite 0800.800.885 şi al adresei de e-mail "Ce te doare?". Majoritatea apelurilor recepţionate în perioada 31.03 - 14.04 a.c. au vizat probleme legislative precum legalitatea, posibilitatea şi costul deplasării medicilor de familie la domiciliul pacienţilor în scopul acordării asistenţei medicale. De asemenea, la Centrul "Ce te doare?" au fost înregistrate întrebări privind preţul anumitor medicamente, dar şi nesatisfacţia petenţilor cu privire la contribuţiile plătite şi costul tratamentelor. A mai fost reclamată şi lipsa de informare privind drepturile de care beneficiază persoanele cu handicap, conform legislaţiei în vigoare, însă astfel de sesizări sau cereri nu intră în competenţa Ministerului Sănătăţii. Unii reclamanţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de tratamentele şi diagnosticele de care au beneficiat din partea medicilor legişti sau specialişti.