Maternitatea din Oradea are datorii de 30 miliarde lei
În cadrul şedinţei Comitetului Operativ Consultativ de ieri, s-a discutat despre situaţia Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea, care, conform informaţiilor oferite de noua conducere, are o datorie de 30 de miliarde de lei faţă de furnizori.
Noua directoare a spitalului, dr. Antal Liana, i-a anunţat pe reprezentanţii Guvernului în teritoriu că instituţia pe care o conduce are o datorie foarte mare la plata facturilor de curent, apă potabilă, medicamente etc. Suma totală a acestor datorii se ridică la 30 de miliarde de lei, în condiţiile în care, pentru acest an, Maternitatea din Oradea a primit de la Casa de Asigurări de Sănătate 59 de miliarde de lei. Deocamdată, se aşteaptă rectificarea bugetară a Guvernului pentru acoperirea acestor datorii. În urma discuţiilor purtate de conducerea Prefecturii Bihor cu Direcţia de Sănătate Publică, cu Casa de Asigurări de Sănătate şi cu conducerea spitalului s-a luat hotărârea de a se interveni la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, pentru ca, până la sfârşitul acestui an, să se ajungă cu plăţile la zi, iar Spitalul să poată să-şi desfăşoare activitatea în condiţii optime.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.