Modernizarea serviciilor de urgenţă se apropie de final
Ieri, la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a fost organizată videoconferinţa Ministerului Sănătăţii Publice, cu participarea ministrului sănătăţii publice, Eugen Nicolăescu, a subsecretarului de stat, dr. Raed Arafat, şi a unor specialişti din acest minister şi conducerea unităţilor sanitare din judeţ şi municipiul Bucureşti.
Întâlnirea a avut ca temă de discuţie măsurile şi reglementările care vizează sistemul medical de urgenţă, la sediul Instituţiei Prefectului Bihor, fiind prezenţi, pentru a participa la videoconferinţă, directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică, managerul general, directorul medical şi asistentul şef ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, managerul general şi directorul medical ai Spitalului Judeţean, precum şi medicul şef al UPU-SMURD. Asistenţa medicală de urgenţă este deosebit de importantă pentru Ministerul Sănătăţii Publice, din această cauză staţiile de ambulanţă şi SMURD sunt mult mai dotate în comparaţie cu anii anteriori. "Pentru a putea face faţă oricăror situaţii, parcul auto naţional este reînnoit, până la jumătatea anului fiind aduse încă 1000 de maşini şi sperăm ca, la finele anului, cele 2400 de autospeciale să însemne înnoirea completă a parcului şi aducerea lui la standarde de calitate identice celor din UE", a ţinut să precizeze ministrul sănătăţii. Cu achiziţionarea celor patru maşini pentru dezastre şi cele şaisprezece maşini pentru transportul de victime multiple, se încheie cel mai amplu proces de dotare din 1990 încoace. În ceea ce priveşte dotarea standardizată a unităţilor de primire a urgenţelor, pentru aceasta s-au alocat, printr-un program al Băncii Mondiale, peste 18 milioane euro, pentru a putea ajunge la cele mai înalte standarde. Serviciul SMURD se va extinde şi el, beneficiind de sprijinul MIRA, fiind dotat cu elicoptere la nivelul fiecărui judeţ. În cadrul acestei videoconferinţe au fost menţionate şi ultimele incidente, în urma cărora au decedat trei persoane, cu menţiunea că cei care vor mai pune în pericol viaţa pacienţilor vor fi sancţionaţi. "Pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, este necesară o colaborare între ambulanţă şi ISU, deoarece neglijenţa a fost principala problemă în rezolvarea acestor cazuri", a mai menţionat ministrul. Dr. Raed Arafat a precizat că, deşi urgenţele au cea mai completă reglementare, ordinele nu sunt citite pentru a putea fi aplicate corect. "Incompetenţa celor vinovaţi de moartea pacienţilor va fi sancţionată, iar de acum încolo nu vom tolera niciun deces cauzat de indiferenţă", a precizat dr. Raed Arafat. Pentru a face faţă cerinţelor de pregătire, în ţară vor fi înfiinţate trei centre de pregătire, dintre care unul va funcţiona la Oradea.
Se vede ca a venit un om capabil in Ministerul Sanatatii si sa nu uitam ca nu este de al nostru.Acesta nu fura ca romanii nostri.
Se vede ca a venit un om capabil in Ministerul Sanatatii si sa nu uitam ca nu este de al nostru.Acesta nu fura ca romanii nostri.