Rabia, cunoscută popular sub numele de „turbare” sau „nebunie”, este o boală infecțioasă acută determinată de virusul rabic, care afectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării) atât la mamifere, cât și la oameni.

 

La nivel mondial, rabia cauzează zeci de mii de decese anual. Odată ce apar simptomele vizibile ale bolii, rabia este aproape întotdeauna fatală. Nu există tratament specific, etiologic, care să împiedice evoluția spre deces a rabiei.

Virusul rabic este secretat în saliva animalelor bolnave și se transmite în mod obișnuit la oameni și animale prin mușcătură. Mai puțin obișnuit, rabia poate fi transmisă atunci când saliva unui animal turbat vine în contact cu răni deschise ale pielii sau cu ochii, nasul sau gura unei persoane sau ale altui animal. Transmiterea se poate face și prin zgârietură, contaminarea cu salivă a leziunilor cutaneo-mucoase recente (lingere pe plăgi) sau, foarte rar, aerogen (prin aerosoli, în peșteri cu lilieci) și de la om la om (prin transplant de organe). Este important de știut că animalele elimină virusul prin salivă cu 10-14 zile înainte de debutul clinic al bolii, astfel că un animal infectat poate transmite virusul fiind în aparență perfect sănătos.

Receptivitatea la boală este generală în populație, indiferent de vârstă, dar frecvența este mai mare la adulți în relație cu animalele sălbatice (prin profilul ocupațional) și în rândul bărbaților (comportament și profesie/ocupație cu expunere crescută).

În România, principalul rezervor natural de virus rabic este vulpea roșcată

(Vulpes vulpes). Vulpea, pisica și câinele sunt principalele specii de animale implicate în transmiterea rabiei în ultimii ani. Aproximativ 99% dintre cazurile de rabie la oameni apar la persoane care au fost mușcate de câine.

Simptome

La oameni perioada de incubație variază de la 5 zile la peste 1 an (tipic 20-90 zile). Primele simptome sunt durerea și amorțeala la locul mușcăturii, urmate de simptome vagi ca febră, tuse, senzație de gât uscat, durere/arsură/mâncărime/furnicături la locul mușcăturii, durere abdominală, astenie, nervozitate, insomnie, anxietate sau neliniște.

Simptomatologia ulterioară include comportament bizar (halucinații, delir), hiperactivitate extremă (agitație, agresivitate, țipete), salivă abundentă, frică de apă (hidrofobie) sau de aer (aerofobie), spasme musculare, pareze și paralizii flasce (în rabia paralitică, 20% din cazuri, după mușcătura liliecilor-vampir), fluctuații mari de temperatură/puls/presiune sangvină, culminând cu comă, insuficiență cardiacă și respiratorie. Odată apărute simptomele, boala este incurabilă și duce inevitabil la deces. La animale boala se manifestă prin absența fricii de oameni (mai ales la animale sălbatice, cum ar fi vulpea care intră ziua în localități), atitudine timidă la un animal de casă prietenos, neliniște, excitabilitate, agresivitate, depresie, schimbări bruște de comportament, salivare excesivă, dificultăți de înghițire, sensibilitate crescută la lumină, dificultăți de mers, convulsii, comportament neobișnuit (animale nocturne active ziua), paralizie (uneori unicul semn).