Numită popular şi molotru galben, sulfina (Melilotus officinalis) este o plantă erbacee anuală sau perenă, care creşte în flora spontană. În scop terapeutic, de la sulfină se folosesc doar florile şi vârfurile tulpinilor, recoltate în perioada înfloririi. Este recomandată uscarea lentă, la umbră. Ceaiul de sulfină este un bun emolient, expectorant, antispasmodic, antiseptic, antibacterian, insecticid, astringent, cicatrizant şi anestezic. Este calmant, sedativ, diuretic, vulnerar şi antiinflamator gingival.
Se foloseşte în boli ale aparatului respirator (tuse, guturai, bronşită, astm bronşic), boli de stomac (crampe, colici intestinali, tulburări gastro-intestinale, hemoroizi), boli de ficat (icter şi hepatită cronică), afecţiuni renale şi genitale, afecţiuni cardiovasculare (reglarea tensiunii arteriale, ateroscleroză, dilatarea vaselor periferice), boli de ochi (conjunctivită, blefarită, umflarea pleoapelor), afecţiuni bucale (abcese dentare, afte, gingivite, faringite), boli de piele (furuncule şi răni purulente), afecţiuni ale sistemului nervos. În uz intern, se foloseşte sub formă de infuzie, 20 g plantă la 1 litru de apă clocotită, câte 2-3 căni/zi, în cure de maximum 3 săptămâni, urmate obligatoriu de cel puţin o săptămână de pauză. Pentru folosinţă externă, se prepară o infuzie concentrată, din 60 g plantă la un litru de apă; se fac spălături oculare, loţionări în cazul bolilor de piele şi se foloseşte pentru gargară în afecţiuni bucale. Din aceeaşi infuzie concentrată se beau 2 căni/zi în caz de varice şi se fac spălături pe leziunile varicoase.