În cursul săptămânii trecute, conf. dr. Ciprian Brisc, şeful Clinicii de Gastroenterologie de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, a ţinut o prelegere în cadrul campaniei naţionale de informare, educare şi prevenire a hepatitei cronice C. Campania denumită simplu "Află de C" este realizată de Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului şi Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii Publice.

Dr. Brisc a făcut referire la răspândirea acestui virus, la diagnostic şi tratament, menţionând că igiena personală este esenţială în evitarea infecţiei. Astfel nu e indicată folosirea în comun a obiectelor de igienă personală precum periuţa de dinţi, trusa de manichiură, aparatele de bărbierit etc., este recomandat să se evite contactele sexuale întâmplătoare neprotejate, iar în cazul tatuajelor şi percingurilor e de preferat ca acestea să se facă doar la specialiştii autorizaţi. De asemenea, se recomandă verificarea instrumentelor pentru tratamentele injectabile înainte de folosire. Dacă meseria presupune un contact cu sângele altor persoane, este indicată folosirea mânuşilor şi evitarea rănilor accidentale provocate de instrumente medicale folosite şi nesterilizate, dar dacă totuşi se produce un astfel de accident este nevoie de o examinare pentru depistarea de anticorpi anti-virus hepatic C. Riscul tansmiterii, în cazul femeilor însărcinate, de la mamă la făt este de 4%. Dr. Brisc recomandă ca în cadrul programului naţional de testare a sănătăţii populaţiei să se efectueze analize de specialitate care să depisteze existenţa virusurilor hepatice C şi B.
Virusul C este considerat a fi cel mai periculos, fiind o infecţie virală a ficatului, care se transmite prin sânge, în urma unui contact direct cu sânge infestat. Simptomatologia bolii este atipică, iar evoluţia infecţiei depinde în mare măsură de vârsta bolnavului în momentul infectării sau dacă acesta suferă şi de alte boli. O treime din bolnavii de hepatită care nu urmează tratament ajung mai repede la ciroză decât cei care se tratează şi renunţă la alcool. După infecţia acută, 80% din hepatitele C se cronicizează, iar un sfert din aceste cazuri devin ciroze după 10-15 ani, mai ales la bărbaţii în vârstă de peste 40 de ani, care consumă zilnic peste 40-50 mililitri de alcool. În 5% din cazuri, infecţia cronică degenerează în cancer de ficat. Virusul hepatic C nu se transmite prin strănut, îmbrăţişare, tuse, mâncare sau apă, folosirea în comun a tacâmurilor, a paharelor sau prin contact întâmplător.
În România peste un milion de persoane sunt infectate cu acest virus, ţara noastră situându-se, din nefericire, pe locul 1 în Europa ca număr total de cazuri înregistrate.
Această campanie se adresează medicilor de familie şi medicilor de specialitate, care sunt sfătuiţi să informeze pacienţii despre riscurile contactării acestui virus, iar în cazul depistării unor anomalii care pot fi cauzate de acest virus să îi îndrume să îşi facă testul pentru depistarea anticorpilor anti-virus hepatic C. Prezenţa anticorpilor indică existenţa infecţiei, iar pacientul trebuie să se adreseze unui medic specialist pentru investigaţii suplimentare şi tratament.