Se întâmplă uneori ca, în clipele cele mai nefericite, când zilele sunt din ce în ce mai întunecate, un fapt cu totul extraordinar să schimbe totul. Așa i s-a întâmplat lui A.C., un vârsnic de 65 de ani din Botoșani, care avea nevoie disperată de un transplant de rinichi și a cărui viața a fost salvată de generozitatea unor bihoreni.  

 

Pentru că singurul lucru pe care îl poți face în astfel de situații este să fii recunoscător, bărbatul a trimis o scrisoare ziarului Crișana, pentru a le mulțumi binefăcătorilor și celor care aleg, în cele mai grele momente ale lor, să salveze viața unor necunoscuți.

„La 11 noiembrie 2018, în viața mea s-a produs un eveniment major generat de transplantul de rinichi prelevat de la un donator, declarat în moarte cerebrală, la un spital din Oradea. Cu acordului familiei și după derularea procedurilor legale, cei doi rinichi au fost prelevați de către o echipă medicală de la Spitalul ,,C. I. Parhon” din Iași, pentru a fi transplantați unor potențiali primitori compatibili de pe lista de așteptare. După un riguros proces de evaluare, am fost selectat ca primitor de grefă renală. Operația a fost realizată cu succes în cadrul Compartimentului de transplant renal al spitalului de către o echipă  medicală, de înaltă competență profesională,  coordonată de profesorul doctor Adrian Constantin Covic.

Astfel, la 65 de ani, după trei ani de hemodializă, de trei ori pe săptămână, câte patru ore pe ședință, la un centru din Botoșani, am început o viață nouă care mi-a redat echilibrul fizic și psihic odată cu libertatea de mișcare.

Acest lucru nu ar fi fost posibil fără acordul membrilor familiei donatorului  cărora le mulțumesc din suflet. Sunt puține cuvintele care să exprime sentimentele profunde și mulțumirea pentru acest gest nobil. Înțeleg că o astfel de decizie este greu de luat, în momentele grele ale despărțirii de cei dragi. Sunt convins că astfel de hotărâri aparțin persoanelor cu caractere puternice  și cu  viziune civică pozitivă. În bucuria mea rezervată, apreciez decizia familiei de a prelungi viața celui drag prin organele care vor continua să trăiască în alte corpuri vii. În ce mă privește, compar acest gest cu al unui erou care nu renunță la viață înainte de a mai face o faptă de vitejie. Din păcate, normele deontologice medicale nu-mi permit să cunosc mai multe detalii despre donator, de aceea, și eu, doresc să rămân în aceeași situație. Datoria mea prezentă și viitoare este de a îngriji această podoabă cât mai mult timp și de a cinsti memoria celui care mi-a dăruit-o. Asigur familia îndoliată că ori de câte ori voi avea prilejul voi aprinde o lumânare și mă voi ruga la Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul său bun. Doresc familiei puterea necesară pentru a depăși aceste clipe grele, multă sănătate și viață lungă. Cu drag și recunoștință, A.C.”.