Proiect revoluționar în sistemul sanitar bihorean - Spitalul Județean, primul din țară cu asistent medical AI
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor derulează un proiect care promite să transforme modul în care funcționează spitalele. O echipă de specialiști lucrează la implementarea inteligenței artificiale în unitatea medicală, astfel încât să poată fi utilizată ca ajutor pentru pacienți, medici și manageri.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor va fi prima unitate medicală din țară care va avea implementat un sistem bazat pe inteligența artificială (AI). Inovația a fost prezentată joi, 17 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă de echipa de specialiști care lucrează la implementarea ei, echipă condusă de medicul Horea Timiș, cofondator al ZenAIos. „În scurt timp, AI-ul va fi ca un RMN sau un CT, ceva fără de care nu se va putea face nimic în spitale. Și la ora aceasta, medicii caută soluții folosind inteligența artificială dar diferența o face integrarea acestor instrumente în sistemele medicale. Cum faci să o integrezi în așa fel încât să fie în interesul pacientului, a medicului și a managerului? Aici, la Oradea, am început acest lucru”, a explicat Horea Timiș. Instrumentul este configurat ca un sistem de operare ZenOS care este antrenat cu date medicale din toată lumea. Cu cât are mai multe date cu atât este mai pregătit și începe să-și dea seama de ce are nevoie medicul și cum poate fi ajutat pacientul.
Copilot pentru pacienți, doctori și manageri
Sistemul este construit pe trei module diferite, pentru pacienți, doctori și manageri. Modulul pacient este deja în teste și poate fi folosit accesând site-ul unității medicale (spitaljudetean-oradea.ro). Arată ca o fereastră de chat, însă are funcții avansate. Numele ei este Zena și este construită anume ca o interfață destinată pacienților. „În ultima lună a interacționat cu 1.800 de pacienți. Îi ajută pe pacienți să înțeleagă de ce acte au nevoie, de ce trebuie să facă anumite analize, de ce au nevoie de ele. Știe toate patologiile. Explică terminologia medicală. Nu dă niciodată tratament sau indicații medicale dar ajută pacienții, informându-i. Poate fi întrebată vocal dar încă nu poate răspunde decât în scris. Gândiți-vă cât timp au câștigat medicul, spitalul și cei 1.800 de pacienți în această lună” s-a întrebat retoric Horea Timiș.
Al doilea modul este conceput ca un asistent personal al medicului. Este încă în faza în care învață cărți de specialitate. Pe unele secții este deja folosit, pe calculatoare și telefoanele medicilor. Cunoaște majoritatea afecțiunilor și face conexiuni și raționalizează oferind soluții. Medicul are în permanență la dispoziție o bază de date cu cărți și lucrări de specialitate, cu cele mai noi informații și protocoale. Toate soluțiile și sugestiile pe care le face sunt bazate pe aceste lucrări. Citează mereu sursele. Sunt anumite corelații între analize pe care un medic obosit le-ar putea omite, dar Zena le va le va evidenția automat. Întotdeauna însă, decizia va fi a medicului.
Al treilea modul, cel pentru manageri, este un instrument pe care specialiștii îl numesc perla ZenAIos. Este capabil să analizeze toate datele spitalului, din trecut și din prezent, îi va spune managerului pe ce secții sunt probleme, unde sunt performanțe, ce soluții are. Îi poate pune la dispoziție managerului tot felul de statistici care să îl ajute în organizare, eficientizare, creșterea performanței.
„Credem că viitorul spitalelor va fi ai sau nu ai AI”, a mai adăugat Timiș care a afirmat că există deja spitale din SUA și Israel care urmăresc cu interes implementarea sistemului la Oradea.
Membrii echipei care lucrează la implementarea sistemului au spus că doresc ca prin acest instrument să aibă grijă de medici pentru ca ei să poată avea mai bine grijă de pacienți.
Mai mult timp pentru pacienți, act medical de o calitate mai bună
Prezenți la conferință au fost și câțiva medici care au vorbit despre experiența lor cu Zena. Ciprian Brisc, șeful Secției de Gastroenetrologie, a spus că principala calitate a sistemului este că ajută specialiștii să ajungă rapid la informația de care au nevoie. „Informația vine automat. Nu mai trebuie să stai și să cauți ore în documente de specialitate. Era nevoie de un astfel de sfătuitor deși decizia și responsabilitatea rămâne la noi, medicii. Zena ne ajută să ajungem rapid la cele mai noi ghiduri și cărți de specialitate”.
Medicul Carmen Pantiș, șefa secției ATI, a spus că la ultima conferință medicală la care a participat 60% dintre lucrări erau despre AI. „Este subiect peste tot. Faptul că managerul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea are o viziune progresistă și implementează astăzi un astfel de sistem în spital este un mare pas înainte pentru noi toți. Poate că acum nu ne dăm încă seama. Acest copilot ne ajută să avem mai mult timp pentru pacienți ceea ce duce la creșterea calității actului medical”, a explicat Carmen Pantiș.
Managerul Gheorghe Carp a spus că proiectul este finanțat cu 100 de mii de euro de Primăria Municipiului Oradea, prin intermediul unui incubator Make IT in Oradea: „Când acest proiect va fi implementat și în alte spitale și va aduce bani, aceștia vor ajunge și la Primăria Oradea” a spus managerul.
Răspunzând întrebărilor jurnalistului Crișanei, Horea Timiș a spus că lucrările de specialitate pe care AI-ul se antrenează sunt cu licență și că datele pacienților sunt protejate.
Proiectul ZenAiOS, este coordonat de orădeanul Ge rge Haber, expert în tehnologie, plecat în SUA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.