Cancerul reprezintã evoluţia unei tumori care distruge organele sănătoase ale individului atins de această boală. Celulele tumorii maligne (celulele canceroase) se înmulţesc în interiorul unui ţesut sănătos, invadând ţesuturile din vecinătate şi/sau pe cele mai depărtate. Aceste celule se răspândesc în întreg organismul, cauzând în final moartea. România este una dintre puţinele state europene care nu are nici la această oră un program complet de monitorizare a cancerului.

Copii condamnaţi de nepăsare
Această realitate alarmantă reiese şi din raportul Comisiei Europene pentru Sănătate şi al Agenţiei Internaţionale de Cercetare a Cancerului. Cu privire la monitorizarea cancerului de sân şi a celui colorectal, România se află doar în faza de planificare a proiectului, iar în cazul cancerului cervical, Ministerul Sănătăţii derulează acum programe-pilot şi acţiuni de planificare. Programele de monitorizare a diferitelor forme de cancer constau în efectuarea unor teste de tip "screening", ce presupun recoltarea unor probe biologice şi o evidenţă clară a persoanelor suspecte de cancer. Programele respective sunt concepute să prevină aceste afecţiuni şi să le depisteze în faze incipiente, în care pot fi tratate. Primul pas al programului este identificarea şi invitarea pacienţilor vizaţi să îşi facă testul. După efectuarea acestuia, pacienţii sunt diagnosticaţi şi se stabileşte dacă au vreo formă de cancer.


Peste 17.000 de bolnavi de cancer, în Bihor
România se confruntă în prezent cu o situaţie mai mult decât dramatică în ceea ce priveşte copiii bolnavi de cancer. Reprezentanţii Centrului Naţional de Calcul şi Statistică Sanitară (CNCSS), aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), nu au făcut raportări exacte despre numărul micuţilor bolnavi de cancer. Ei au declarat doar numărul copiilor trataţi în 2008: 1.100, însă, nu se ştie exact câţi alţi copii ar mai avea nevoie de tratament. Potrivit CNCSS, 10.000 de cazuri de copii bolnavi de cancer sunt internaţi în prezent în instituţii de specialitate din întreaga ţară. Mulţi dintre ei, din cauza complicării bolii, sunt internaţi de mai multe ori pe an. Dramatic, conform studiilor statistice, este faptul că, dacă ar fi corect trataţi şi dacă spitalele din România ar fi dotate cu aparatură de specialitate, ar creşte foarte mult şansele ca micuţii bolnavi de cancer să se vindece în proporţie de 90%. În prezent, rata de supravieţuire a copiilor bolnavi de cancer este în România de 50%, în timp ce în ţările dezvoltate ale lumii procentul este de 80%. Contactat în legătură cu acest subiect, dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al ASP Bihor, a declarat: "Într-adevăr, în România nu există un program complet de monitorizare a cancerului. Există doar Registre Regionale de Cancer, în care sunt trecuţi în evidenţă toţi bolnavii de cancer. La data de 30 septembrie 2008, la Centrul Judeţean Bihor de Evidenţă a Datelor Bolnavilor de Cancer erau înregistrate 17.374 de cazuri de cancer. În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2008, numărul cazurilor de cancer în stadii terminale era de 811".