Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern. Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat ieri că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii. Ministrul a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată. Forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului. Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului. Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult. Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacientilor pentru care criteriul de internare este urgenţa. Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.

Audit la toate spitalele

"Ca o noutate absolută, vom introduce audit la toate spitalele publice din România. Într-o primă etapă introducem audit public intern la toate spitalele publice din subordinea Ministerului Sănătăţii", a mai anunţat ministrul. Auditul la spitalele subordonate MS va fi făcut de specialiştii instituţiei, din surse atrase. Spitalele publice din afara reţelei MS îşi vor face audit public intern pe nivel ierarhic. Ministrul a mai spus că la spitale vrea să introducă şi un chestionar de satisfacţie, "un chestionar anonim", pentru a ştii care este părerea oamenilor. Totodată, Nicolaescu a anunţat tot ca o noutate introducerea obligatorie a liniilor de gardă la spitale. "Spitalele de linia întâi vor avea două linii de gardă, iar celelalte vor avea o linie obligatorie, criteriu obligatoriu şi pentru spitale private", a mai spus Eugen Nicolăescu.