Reducerea CAS este o aventură cu iz politic, care va accentua şi mai mult deficitul sistemului public de pensii, fiind posibil ca măsura să intre în vigoare şi să dispară după câteva luni, a declarat ieri preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Liderul sindical a spus, într-o conferinţă de presă, că măsura de reducere a CAS este luată în beneficiul angajatorilor şi în defavoarea angajaţilor, ea neputând fi susţinută financiar decât prin accentuarea deficitului sistemului public de pensii. "Decizia de reducere a contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale trebuie analizată atât din punctul de vedere al sarcinii fiscale asupra forţei de muncă, cât şi din punctul de vedere al sistemului public de pensii şi al deficitului creat ca urmare a unei astfel de decizii. Sistemul public de pensii se confruntă cu deficite cronice încă din anul 2008, anul 2007 fiind ultimul în care bugetul de asigurări sociale a fost în echilibru. Scăderea numărului de contribuabili, pe fondul reducerii natalităţii, asociată cu îmbătrânirea populaţiei, crează îngrijorări majore pentru viitor", a spus Dumitru Costin. Preşedintele BNS a arătat că, deşi România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale contribuţiilor la sistemul de securitate socială (locul II după Ungaria), se situează printre ultimele poziţii în ceea ce priveşte colectarea contribuţiilor ca procent din PIB. "România are o cotă de contribuţii de aproximativ 44 la sută şi colectează 8,8 la sută ca procent din PIB. Prin comparaţie, Bulgaria are o cotă de contribuţii de 27,2 la sută şi colectează 7,8 la sută. (...) Media europeană de colectare este 14 la sută", a mai spus liderul sindical. Costin a atras atenţia asupra faptului că, în 2013, România a înregistrat cel mai redus nivel al remunerării salariale ca procent din PIB, în condiţiile în care nivelul contribuţiilor sociale este printre cele mai ridicate din Europa. "Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale se va orienta tot spre factorul capital, păstrând în continuare caracteristicile unui sistem de dezvoltare fără viitor. (...) Începând cu anul 2015, în fiecare an bugetul asigurărilor sociale va pierde, în medie, 6.918 milioane lei, pierdere de venituri ce va trebui compensată prin subvenţii de la bugetul de stat. Chiar dacă la o primă vedere se poate argumenta că reducerea CAS va însemna şi o reducere a cheltuielilor la bugetul de stat cu personalul bugetar, trebuie ţinut cont de faptul că bugetul asigurărilor sociale va înregistra anual un deficit suplimentar de 1.572 milioane de euro. (...) În acest moment, aproximativ 24 la sută din veniturile totale anuale ale bugetului asigurărilor sociale sunt acoperite din subvenţii de la bugetul de stat", a mai arătat Dumitru Costin. Din calculele făcute de BNS rezultă că, pentru a echilibra bugetul asigurărilor sociale, după reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, în condiţiile în care se menţine sistemul de transfer a 4,5 puncte procentuale din contribuţia la bugetul de asigurări sociale către Pilonul II de pensii, ar fi nevoie de creşterea numărului de contribuabili până la 8.198.243, faţă de 5.550.947 în 2013, sau de o creştere a salariului mediu la 3.627 de lei, faţă de 2.231 în 2013. "Niciuna dintre cele două soluţii nu este viabilă. Atingerea nivelului de 8.198.243 de salariaţi este, practic, imposibil de realizat, în condiţiile în care populaţia activă, conform Comisiei Naţionale de Prognoză, a fost estimată la nivelul de 8.710.000. Nici creşterea salariului într-un procent semnificativ nu poate fi pusă în practică, în special pe termen scurt. Ca urmare, aşa cum rezultă din calculele realizate, ar trebui utilizat un mix de măsuri pentru creşterea salariului mediu şi, concomitent, ar trebui aplicate măsuri pentru creşterea ocupării formale. Chiar şi aşa, este aproape imposibil de echilibrat sistemul public de pensii pe termen mediu şi lung", a mai spus liderul sindical. BNS consideră că economia realizată prin reducerea CAS ar trebui păstrată în interiorul fondului de salarii, prin majorarea salariilor brute şi că ar trebui îngheţat calendarul de creştere a contribuţiilor transferate la Pilonul II de pensii. De asemenea, ar fi necesară regândirea sistemului de impozitare, inclusiv în ceea ce priveşte persoanele care desfăşoară activităţi independente, precum şi regândirea categoriilor de contribuabili, a veniturilor bază de impunere şi a sistemului de contribuţii. Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu cinci la sută a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptat, ieri, de Senat, în forma propusă de Executiv.