Spitalul de Boli Infecţioase, amânat de pe-o zi pe alta
Demersuri... dar când?
Bugetul pentru anul 2003 al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea a fost doar cu 800 de milioane de lei mai mare decât anul trecut.
Asta în condiţiile în care indexarea salariilor cadrelor medicale a trebuit realizată în acest an, pe de o parte, pentru că spitalul a primit statutul de clinică (ceea ce presupune creşterea cu circa 15% a salariilor personalului), iar pe de altă parte, datorită acordării sporului HIV SIDA - tot din cursul acestui an. "Toate acestea la un loc au determinat o modificare a raportului în care diferitele cheltuieli au fost acoperite, în 2003, comparativ cu anul trecut. Dacă în 2002, 12 miliarde de lei au fost alocate cheltuielilor personalului şi 10 miliarde cheltuielilor pentru materiale (substanţe dezinfectante, medicamente, echipamente, etc), în 2003, cheltuielile pentru personal au crescut la 15 miliarde de lei, pentru materiale rămânând doar 8 miliarde de lei. Decalajul mare între cele două tipuri de cheltuieli a avut, drept consecinţă, achiziţionarea unor cantităţi mai mici de medicamente, pentru a ne încadra în bugetul alocat. Din păcate, aceste cantităţi se situează sub nivelul necesităţilor", a explicat dr. Sonia Drăghici, directoarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea.
Soluţia la care a recurs spitalul pentru moment a fost, astfel, efectuarea analizelor contra cost, pe bază de chitanţe, cu plata în numerar şi achiziţionarea unora dintre medicamente din farmacii, de către aparţinători sau bolnavi.
În urmă cu circa trei săptămâni, a avut loc o Consfătuire Zonală, la Cluj, între directorii spitalelor, direcţiilor de sănătate publică şi ai caselor de asigurări de sănătate din zona de vest a ţării, la care a participat şi consilierul ministrului sănătăţii în teritoriu, dr. Alexandru Irimie. Directorul spitalului, dr. Sonia Drăghici, a ridicat problema platei arieratelor sau măcar a unei părţi din acestea şi pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Oradea. Răspunsul venit din partea consilierului în teritoriu al ministrului sănătăţii a fost că se vor face demersuri în acest sens. "Când, oare, se va face ceva?", se întreabă directoarea spitalului. "Până când se vor face demersurile, se termină anul 2003! Aceasta, cu atât mai mult cu cât suntem singurul spital din oraş care nici măcar promisiuni că i s-ar plăti arieratele nu a primit", a mai spus dr. Sonia Drăghici.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.