Aflat la Oradea, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunşat sumele care au fost aprobate pentru investiţiile ce se vor derula în acest an în Bihor. Cu aceşti bani se vor putea finaliza, până în vară, Centrul Oncologic, iar la spitalul judeţean se va trece la o nouă extindere a Corpului B.

Valoarea sumelor aprobate în acest an pentru lucrările de investiţii în unităţile spitaliceşti bihorene se ridică la 22,340 milioane lei, conform declaraţiilor ministrului Sănătăţii. În această vară trebuie inaugurat Centrul Oncologic, pentru finalizarea acestei investiţii Ministerul Sănătăţii alocând, numai în acest an, 9,1 milioane de lei. Investiţia care presupune clădire şi dotări, se ridică la 24,4 milioane de lei, contribuţia Ministerului Sănătăţii fiind majoritară. Pentru Spitalul Judeţean s-au alocat 4,2 milioane lei, pentru reparaţii capitale la ATI, modernizarea ascensoarelor, dar şi demararea, în partea a doua a anului, a lucrărilor de extindere a Corpului B. Aici se va muta Staţionarul II, Policlinica şi partea administrativă a unităţii. Bani au mai fost alocaţi şi pentru unităţile sanitare din Băile Felix, Aleşd, Salonta, Beiuş, Ştei şi Marghita. „În Bihor s-a alocat suma de 22,340 milioane de lei. Municipiului Oradea i-a revenit 14,5 milioane de lei, din care 10,3 sunt pentru Spitalul Municipal „dr. Gavril Curteanu", din care 9,1 milioane reprezentând sumele pentru Oncologie", a precizat viceprimarul Oradiei Biro Rozalia. Ministrul Ritli a anunţat totodată că s-a mărit valoarea punctului pentru asiguraţi de la 3 lei la 3,5 lei, finanţarea pentru medicii de familie majorându-se cu 15%. De asemenea, a fost eliminată pentru bolnavii cronici restricţia privind accesibilitatea la medicul de familie, ei putând apela la serviciile medicale chiar peste programarea de 20 de consultări/zi. „Un medic de familie poate efectua doar 20 de consultări/zi. În cazul bolnavilor cronici ei pot merge şi peste aceste programări, fiind ridicată, pentru ei, această restricţie", a precizat dr. Ritli. De asemenea, ministrul a mai propus şi o reducere a zilelor de spitalizare, care în România depăşeşte cu până la cinci zile media din Europa.