Zilele acestea, a fost deblocat fondul de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, de 10 la sută din bugetul total pe acest an, instituţia distribuind deja banii pe judeţe şi pe categorii de asistenţă medicală. Bihorului i-a revenit suma totală de 18,8 milioane RON. Dintre cele 18,8 milioane RON, cea mai mare sumă, circa 12 milioane RON, va fi alocată asistenţei cu medicamente în tratamentul ambulatoriu, adică farmaciilor. Acestea vor avea la dispoziţie un plafon total de 48,8 milioane RON pentru eliberarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală, începând cu luna iulie. Alte 4 milioane RON vor fi distribuite spitalelor, iar 1,4 milioane RON, asistenţei medicale primare (medicilor de familie). Pentru serviciile medicale paraclinice (analize de laborator şi servicii de radiologie) vor fi acordate 400.000 RON, asistenţei medicale stomatologice îi revin 295.000 RON, iar Serviciului Judeţean de Ambulanţă, 418.000 RON. Cea mai mică sumă, 158.000 RON, a fost alocată pentru dispozitivele medicale, în timp ce alte trei capitole, serviciile de recuperare medicală, medicamentele pentru unele boli cronice şi pentru cele prevăzute în programele naţionale şi serviciile de hemodializă şi dializă peritoneală, au rămas deocamdată descoperite, neprimind la actuala distribuire a fondului suplimentar nici un şfanţ. Potrivit ec. Simona Ardelean, preşedinta CAS Bihor, CNAS analizează în prezent modalităţile şi criteriile de alocare a fondurilor, urmând ca şi aceste servicii medicale să beneficieze în curând de fonduri suplimentare.