Cel de-al treilea proiect câştigat de municipalitatea orădeană în cadrul Programului Operaţional Regional începe să prindă contur. După parcurgerea etapelor de licitaţie şi avizare, săptămâna viitoare este programată demararea lucrărilor de reabilitare a Ambulatoriului de la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu".

 

Anul trecut, Direcţia Management, Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea a reuşit contractarea a trei finanţări nerambursabile pentru reabilitarea Cetăţii Oradea, a 19 străzi din municipiu, respectiv modernizarea Ambulatoriului de la Spitalul Municipal. Acest din urmă proiect stă cel mai bine la capitolul implementare. După organizarea licitaţiei pentru desemnarea firmei care să execute lucrările de reabilitare şi obţinerea avizelor pentru începerea acestora, săptămâna viitoare cele două etaje ale policlinicii din Rogerius vor intra în şantier. Valoarea totală a finanţării se ridică la 4,48 milioane lei. Proiectul prevede modernizarea şi refuncţionarea unei suprafeţe de 1.701 mp, reprezentând 117 încăperi de la etajele I şi II ale Ambulatoriului. În urma licitaţiei, firma Constructorul Sălard s-a angajat, contra sumei de 1,68 milioane de lei, să schimbe înfăţişarea vechilor săli şi a laboratoarelor din Policlinică, care nu au mai fost renovate din 1973. "Va avea loc o recompartimentare a încăperilor, vor fi înlocuite reţelele electrice, de apă, de climatizare, va fi refăcută în întregime tâmplăria şi se vor crea accese pentru persoanele cu dizabilităţi", ne-a precizat Ioan Maghiar, manager de proiect. Totodată, proiectul prevede achiziţia în valoare de 250.000 de euro a unor echipamente medicale performante: ecograf color doppler, electrocardiograf etc., care vor permite efectuarea unor investigaţii performante. Toate aceste investiţii majore vor trebui finalizate până în luna iulie a.c.

Un proiect similar a fost depus de către echipa Direcţiei Management, Proiecte cu Finanţare Internaţională şi pentru Ambulatoriul de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Oradea.