Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat că va face verificări la Maternitatea orădeană în cazul familiei din Podgoria care a aflat, după două săptămâni, că fetiţa pe care o credeau moartă era, de fapt, în viaţă. Directorul DSP Bihor, dr. Marius Pîrcioagă, consideră că ar putea fi vorba de o problemă de comunicare în sistem. Pe de altă parte, conducerea Maternităţii a precizat că va lua măsuri doar dacă familia va face o sesizare în care să descrie persoana care le-a comunicat decesul fetiţei.

 

O nenorocire nu vine singură

Irina Marhas, în vârstă de 30 de ani, îngrijitoare, şi Rezi Sandor, 38 de ani, tâmplar, s-au prezentat, marţi, la Maternitatea orădeană pentru a-şi vedea copilul pe care-l credeau mort. "Am născut în data de 13 august, prin cezariană, o fetiţă de 450 de grame. Doctorii mi-au spus să nu-mi fac speranţe prea mari, pentru că e posibil să nu supravieţuiască. După trei zile, am fost anunţaţi că fetiţa a murit, de formalităţile privind decesul urmând să se ocupe Maternitatea. După o săptămână, când m-au externat, a venit şi sora mea şi am rugat-o pe asistentă să ne lase să vedem copilaşul. Ne-a spus că n-avem ce vedea, că a murit. M-au şi pus să semnez o hârtie prin care renunţ să ridic corpul copilului, care va fi incinerat în spital", ne-a declarat, îndurerată, Irina Marhas. Aceasta a precizat că imediat după operaţie a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă pentru 24 de ore, iar fetiţa a fost introdusă în incubator. Tatăl susţine că a reuşit să-şi vadă copilul de două ori, de el ocupându-se dr. Ramona Dorobanţu.

 

Acuzaţi de încercare de intimidare

După ce timp de două săptămâni au jelit-o pe cea mică, părinţii au fost sunaţi, însă, de un medic al maternităţii, care i-a anunţat că trebuie să se prezinte la spital pentru a completa actele de naştere ale copilului lor, care, de fapt, trăieşte. "Am simţit că mi se taie picioarele. Puteam să fim alături de ea în aceste două săptămâni", a declarat mama, cu lacrimi în ochi. "Mi-a spus că fetiţa mea trăieşte şi că să nu îndrăznesc să fac scandal sau să spun la cineva ce s-a întâmplat, că atunci va avea grijă să-i trimită pe cei de la Direcţia de Protecţie a Copilului să-mi ia copilul pe care îl mai am acasă. Mi se pare revoltător", a mai precizat femeia. Părinţii au reuşit să-şi vadă copilul marţi, însă explicaţii cu privire la incident şi la evoluţia fetiţei au primit abia ieri. "Fetiţa are probleme multe, hidrocefalie, o mânuţă întoarsă, iar coloana nu i s-a închis. Dar dacă ştiam că trăieşte, veneam să stau cu ea, e copilul meu. Am întrebat cum a fost posibil să mi se spună că e moartă. Mi s-a spus că eu am fost internată la etajul întâi, iar personalul de acolo nu are cum să ştie ce se întâmplă la etajul trei. Că a fost o confuzie", a declarat mama.

 

Maternitatea nu-şi asumă răspunderea

Conducerea Maternităţii Oradea susţine că, de fapt, părinţii nu au fost interesaţi să-şi vadă copilul, neasumându-şi astfel răspunderea pentru încurcătura provocată. "D-na Marhas Irina Margareta, în vârsta de 30 ani, s-a internat în spitalul nostru în data de 13.08.2009, ora 17.36, cu sarcină luna a VI-a, membrane rupte şi travaliu instalat. S-a intervenit de urgenţă, la ora 17.50, pentru suferinţă fetală acută şi s-a extras un produs de concepţie cu greutatea de 450 grame, sex feminin, plurimalformat: hidrocefalie internă, spina bifida ocultă, malformaţie a membrului superior drept, care s-a predat echipei de gardă neonatologie. Aparţinătorii din partea mamei, respectiv două surori ale doamnei Marhas, au vizitat copilul la secţia Terapie Intensivă Neonatologie şi au primit informaţii despre starea acestuia în prima oră după naştere de la medicul neonatolog al compartimentului Terapie Intensivă Neonatologie. În perioada de spitalizare a mamei, în ziua a 3-a sau a 4-a post-operator, tatăl a vizitat copilul pe secţia Terapie Intensivă Neonatologie şi a solicitat informaţii personalului medical din secţie. Cu excepţia celor două vizite relatate, nimeni din familie nu s-a mai interesat despre evoluţia copilului. D-na Marhas s-a externat din secţia Lăuze Patologice în data de 21.08.2009, în ziua a 7-a post-operator, fără să fi făcut nicio vizită copilului. Copilul a fost şi este în continuare îngrijit în secţia Terapie Intensivă Neonatologie. În prezent, acesta are greutatea de 700 grame şi evoluţia, deşi favorabilă până în prezent, este grevată de existenţa unor anomalii congenitale de sistem nervos central şi osos. Menţionăm că d-na Marhas are în antecedentele obstetricale numai naşteri premature şi un copil cu sechele secundare prematurităţii, cu greutate la naştere sub 1000 grame", se arată într-un comunicat postat ieri pe site-ul Maternităţii din Oradea.

 

În căutarea acului din carul cu fân

Deşi managerul instituţiei, dr. Liana Antal, exclude categoric posibilitatea ca personalul medical să fi anunţat familia că fetiţa a decedat, aceasta a precizat că părinţii pot depune o sesizare în care să descrie persoana care i-a indus în eroare, ziua şi secţia. "Putem să identificăm persoana responsabilă pe baza descrierii făcute de părinţi. Acea persoană poate fi trasă la răspundere", ne-a declarat dr. Liana Antal.

La rândul său, medicul Petru Chitulea a explicat că, în România, un copil nu se înregistrează dacă la naştere cântăreşte mai puţin de 500 de grame. "Sub această greutate este considerat avort. Abia dacă supravieţuieşte şi depăşeşte greutatea de 500 de grame atunci este înregistrat şi se pot demara procedurile pentru eliberarea certificatului de naştere. Dacă survine decesul, în cele mai multe cazuri părinţii nu cer să vadă copilul şi nici nu solicită corpul", a precizat dr. Petru Chitulea. 

 

 

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Marius Pîrcioagă, a declarat că va dispune verificări legate de acest caz. "Din informaţiile pe care le deţinem în acest moment, mămica a fost internată în 13 august, în travaliu, cu membrana ruptă. Copilul s-a născut cu multe malformaţii şi, după cum prezintă colectivul de acolo situaţia, imediat după naştere copilul a fost vizitat de surorile mămicii, iar în ziua a treia şi de tată", a afirmat Pîrcioagă. Potrivit acestuia, cel mai probabil, a fost vorba de o problemă de comunicare între personalul spitalului şi familie. "Vreau să văd unde a fost eroarea şi ce s-a întâmplat, de fapt, acolo", a adăugat şeful DSP Bihor.