Virusul crizei, mai periculos decât AH1N1 - Farmaciile bihorene caută (le)acul împotriva falimentului
Cu posibilităţi reduse de a-şi achita cheltuielile curente şi datoriile către furnizorii de medicamente, patronii de farmacii au şanse limitate de a ieşi din impas. După ce li s-a modificat termenul de plată şi au fost alocate credite de angajament, farmaciştii susţin că situaţia a devenit din ce în ce mai grea, multe unităţi fiind nevoite să iasă din sistemul farmaceutic din cauză că au ajuns în pragul falimentului.
"Coarda e întinsă la maxim"
Până la ora actuală, la nivel de ţară, oficialii Patronatului farmaciştilor au anunţat că aproape trei sferturi din cele 6.000 de farmacii au ajuns la "sapă de lemn". Nici în Bihor situaţia nu este promiţătoare. Din cele aproximativ 220 de farmacii, 80 funcţionează în mediul rural, cu puncte de lucru la ţară. Cele mai multe trăiesc din eliberarea medicamentelor în regim compensat sau gratuit, sistem subfinanţat în condiţiile actuale. Din acest motiv, Eugenia Hamza, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bihor spune că unităţile de la sate sunt cele mai afectate, o parte din acestea ajungând în ultimele luni în pragulul falimentului. Facturile restante către furnizori şi întârzierile în decontarea reţetelor compensate şi gratuite sunt principalele cauze ale blocajului financiar în care se află majoritatea farmaciilor. "Este cea mai grea situaţie financiară din ultimii ani, iar la noi s-a întins coarda la maxim", spune şefa farmaciştilor. Până în prezent, în Bihor aproape 10 farmacii au pus lacăt pe porţile lor, câte una din Oradea, Salonta, Ceica, restul reprezentând puncte farmaceutice închise în mediul rural. Cei mai mulţi patroni nu pot face faţă cheltuielilor curente pentru întreţinerea unităţilor, dar nici datoriilor către furnizori. "Situaţia este aşa din cauza hotărârii de guvern prin care s-a decis ca farmaciile să-şi recupereze banii pentru reţetele gratuite şi compensate onorate după 120 de zile, şi nu 90, aşa cum s-a stabilit iniţial", a mai adăugat Hamza. Mai rău este că farmaciştii bihoreni se plâng că nu mai reuşesc să facă faţă furnizorilor şi distribuitorilor care le cer banii pentru medicamente, deşi aceştia nu au fonduri suficiente. "Un şef de farmacie are de plătit lunar salarii, medicamente, utilităţi şi multe altele, dar dacă nu are bani suficienţi nu se poate descurca. Nu e de mirare că farmaciile încep să se închidă", a adăugat farmacista.
Chiar dacă unele lanţuri de farmacii nu se confruntă cu lipsuri de medicamente din import, deoarece au un rulaj mai mare, vânzări mai multe şi îşi permit să îşi achiziţioneze medicamentele cu banii jos, altele rămân în continuare în imposibilitate de plată şi sunt ameninţate de insolvenţă. În cazul celor care se închid din cauza insolvenţei, distribuitorii trebuie să găsească o modalitate pentru recuperarea banilor, astfel că situaţia de criză financiară nu se sfârşeşte odată cu falimentul.
uite si numele zdrentei la autor:)) cine dracu a postat articolul oligrofenei asteia pe site?...va face de ras...vai-shamar
articolul ar trebui putin dezvoltat si sa aiba fluiditate dar pentru ca nu suntem suficient de capabili intelectual ne multumim doar cu atat...ideea principala e ok