În doar trei luni în județul Bihor au fost confirmate nu mai puțin de cinci cazuri de infecţie cu virusul West-Nile. O persoană a decedat, două sunt încă internate, una a fost externată și alta a plecat în alt județ unde se află sub supraveghere. Mai grav este că, pe lângă acestea, medicii așteaptă rezultatele pentru alte trei suspiciuni.

Până luni, 24 septembrie, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor au fost confirmate cinci cazuri de infecţie cu virusul West-Nile.

Primul caz a fost confirmat în luna iulie 2018 la o persoană de sex masculin aflată la studiu în Oradea şi domiciliată în Botoşani, motiv pentru care continuarea investigaţiilor a fost realizată de către DSP Botoşani.

Al doilea caz a fost un bărbat de 72 ani, din Almaşu Mic, comuna Balc, internată pe 16 august prin UPU la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea - secţia ATI. Diagnosticul la internare a fost: Comă. Bronhopneumonie. Sindrom convulsiv. Accident vascular sechelar. Infecția cu virusul West-Nile a fost confirmată pe 13 septembrie. Pacientul a decedat o săptămână mai târziu, iar diagnosticul de deces a fost: Bronhopneumopatie. Insuficienţă respiratorie acută protezată. Acidoză metabolică. Meningoencefalită cu virusul West-Nile. Sepsis cu punct de plecare pulmonar. Hipertensiune arterială. Diabet Zaharat.

Al treilea caz este un bărbat de 65 de ani, din Sântion, internat la secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea pe 29 august. Diagnosticul la internare a fost: Meningoencefalită. Comă. Etilism cronic. Hipertensiune arterială. Diabet Zaharat. Cazul a fost confirmat pe 13 septembrie şi, având o evoluţie favorabilă, a fost externat în aceeași zi.

Al patrulea caz a fost o femeie de 67 de ani din Diosig, internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea pe 4 septembrie. Diagnosticul la internare a fost: Insuficienţă cardiacă, diabet zaharat. Infarct miocardic acut în antecedente. Tratament imunosupresor cronic pentru poliartrită reumatoidă. Cazul a fost confirmat pe 20 septembrie, iar în prezent se află internată la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea – secţia de boli infecţioase.

Al cincilea caz este un pacient olandez, în vârstă de 85 ani, aflat în vizită în România din 26 august, în Diosig. Bărbatul a fost internat pe 12 septembrie la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea cu diagnosticul la internare: Sindrom febril. Pneumonie interstiţială cu reacţie meningeală. Hipertensiune arterială. Cazul a fost confirmat pe 20 septembrie. În prezent este internat la secţia ATI a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea având prognostic rezervat.

Cazurile au fost investigate în laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Cluj (CRSP) şi au fost raportate ulterior inclusiv la Centrul Naţional de Supravegere şi Control al Bolilor Transmisibile Bucureşti.

„Există în prezent 3 cazuri suspecte la persoane cu vârste peste 65 ani (2 cazuri internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi un caz externat) pentru care s-au trimis probe la laboratorul CRSP în vederea confirmării - sau infirmării, după caz - a infecţiei cu virusul West-Nile”, se afirmă într-un comunicat al DSP Bihor în care se mai precizează că Direcția a informat populația prin intermediul presei, a informat primăriile, spitalele şi cabinetele medicale individuale ale medicilor de familie privind confirmarea infecţiei în judeţul Bihor pentru întărirea supravegherii şi informarea populaţiei privind măsurile de protecţie împotriva ţânţarilor.

Măsuri preventive

La nivel comunitar, autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii trebuie să aplice ferm şi eficace măsurile pentru combaterea şi controlul populaţiei de ţânţari din zone cu lacuri, bălţi şi zone cu risc (în zonele rurale) şi asanarea subsolurilor inundate, dezinsecţia zonelor cu parcuri şi spaţii verzi, în localităţile urbane. 

La nivel individual, fiecare cetăţean trebuie să prevină infectarea cu virusul West Nile prin protecţia împotriva înţepăturilor de ţânţari prin: evitarea expunerii la ţânţari, mai ales în aer liber în amurg şi în zori când ţânţarii sunt mai activi, prin purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, utilizarea substanţelor chimice care resping ţânţarii (aplicate cutanat şi/sau ambiental), împiedicarea pătrunderii ţânţarilor în locuinţă (prin montarea de site la ferestre, uşi), desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor şi îndepărtarea recipientelor cu apă stătută (butoaie cu apă, vase, vaze cu flori etc. care permit înmulţirea ţânţarilor). Se va schimba des apa din vasele pentru adăpatul animalelor, evitându-se stagnarea acesteia.

Virusul West-Nile afectează sistemul nervos central. 80% din persoanele infectate nu prezintă nici un fel de simptome, iar 20% au simptome uşoare: febră, cefalee, greţuri, vărsături, erupţie cutanată, inflamarea ganglionilor.

Numai una din 150 de persoane poate dezvolta forma severă a bolii cu febră mare, cefalee, dezorientare, meningită până la comă. Sunt afectaţi mai ales copiii și vârstnicii cu rezistenţă scăzută. Virusul este transmis prin muşcătura ţânţarilor infectaţi. Infecţia nu se transmite prin atingerea unei persoane infectate. Cea mai eficientă metodă de prevenire este evitarea înţepăturilor de tânţari. La apariţia simptomelor de boală, pacienţii trebuie să se adreseze medicului, evitând să se trateze singuri.