Cu ocazia vizitei de lucru în Bihor, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a ajuns și la Beiuș, unde, în urma discuției cu managerul Spitalului Municipal, medicul Sorin-Luigi Vesa, a propus inițierea demersurilor necesare ridicării unui nou corp de clădire, care să adăpostească saloane cu un număr total de 180 de paturi.

După cum declara managerul Sorin-Luigi Vesa, valoarea estimată a investiției, care ar urma să cuprindă ridicarea imobilului și dotarea cu aparatura necesară, s-ar ridica la 20 de milioane de euro. Primul pas în vederea transpunerii în practică a acestui proiect pe cât de ambițios, pe atât de necesar, a fost făcut de Consiliul Local Beiuș, care a aprobat cofinanțarea de 10 la sută din valoarea de un milion de lei a studiului de fezabilitate pentru investiția intitulată „Construire Clădire Nouă în cadrul Spitalului Municipal «Episcop Nicolae Popoviciu» Beiuș”.

Totodată, consilierii prezenți au votat în unanimitate și al doilea proiect de hotărâre referitor la Spitalul Municipal, proiect care vizează acoperirea de la bugetul local a sumei de 332.500 de lei, reprezentând cofinanțarea de zece procente din suma de peste 3,3 milioane de lei alocată dotării spitalului beiușean cu aparatură modernă, cum ar fi: Computer Tomograf, echipament radiologic digital (grafie și scopie), sistem de stocare și vizualizare la distanță PACS, laparoscop, masă chirurgicală, cinci defibrilatoare bifazice, două monitoare pentru funcții vitale cu capnografie și cinci injectomate.