Ziua Mondială a Osteoporozei se sărbătoreşte în fiecare an în data de 20 octombrie. În acest an, are o temă deosebit de importantă - sănătatea coloanei vertebrale, şi se desfăşoară sub sloganul "Nu neglija semnele unei fracturi vertebrale".

Asociaţia de Prevenire a Osteoporozei din România consideră că tema aleasă pentru a marca în acest an Ziua Mondială a Osteoporozei este de actualitate nu numai pentru că în forma sa gravă, cu fracturi vertebrale multiple manifeste clinic, osteoporoza produce întotdeauna o schimbare dramatică în viaţa persoanei afectate, ci şi pentru că deschide noi perspective pentru prevenţie, temă deosebit de importantă pentru starea de sănătate a unei populaţii, atât de neglijată la noi în prezent. "Este o temă de actualitate şi datorită numeroaselor tulburări de statică vertebrală (cifoze, scolioze, cifoscolioze) care survin cu o frecvenţă îngrijorătoare la mulţi dintre copiii noştri, afectându-le grav sănătatea şi calitatea vieţii", se arată într-un comunicat al asociaţiei. Pentru Ziua Mondială a Osteoporozei, membrii asociaţiei susţin că este important ca populaţia să fie receptivă la mai multe mesaje: fracturile vertebrale sunt subdiagnosticate şi subtratate, diagnosticul precoce al primei fracturi şi tratamentul corect sunt esenţiale în prevenirea cascadei fracturilor vertebrale. De asemenea, trei semne majore ale fracturilor vertebrale trebuie cunoscute. Acestea sunt: pierderea în înălţime, durerea de spate (poate avea multe alte motive) şi poziţia încovoiată a spatelui, respectiv tendinţa de a nu-ţi putea păstra coloana dreaptă. Importanţa acestei teme reiese din faptul că una din trei fracturi vertebrale rămâne nediagnosticată şi netratată, ducând astfel la un risc crescut al altor fracturi vertebrale. "Se poate ajunge rapid la cascada fracturilor vertebrale, situaţie de existenţă a unor fracturi vertebrale multiple, care determină dureri de spate, cifoză sau gârbovire, pierdere în înălţime, zile de inactivitate, depresie şi chiar deces", se mai arată în comunicat. Asociaţia ASPOR a anunţat că încearcă să aducă osteoporoza în atenţia publicului larg în aceste zile prin mai multe activităţi, printre care şi prin organizarea la Băile 1 Mai a unei conferinţe medicale axate pe informaţiile noi din domeniul osteoporozei.

Conform evaluărilor curente 20-25% din femeile caucaziene peste 50 de ani au o fractură vertebrală. Costurile asociate fracturilor osteoporotice vor creşte semnificativ în urmatoarele decade datorită creşterii expectanţei de viaţă.