Ziua Mondială a Sănătăţii, sărbătorită începând cu anul 1950 pe data de 7 aprilie a fiecărui an, a fost marcată la Oradea printr-un Cros al Sănătăţii la care a participat însuşi ministrul de resort, dr. Ritli Ladislau. Acesta, în frunte cu alţii aproximativ 100 de orădeni, majoritatea cadre medicale de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu", a parcurs alergând traseul de un km în jurul Parcului I.C. Brătianu.

Ca în fiecare an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii alege pentru ziua de 7 aprilie, câte o temă specială, care reprezintă o problemă majoră la nivel internaţional. Pentru acest an, OMS aduce în atenţia agendei publice problema sănătăţii şi a îmbătrânirii. Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau s-a aflat sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătăţii la Oradea unde a participat la un eveniment special Crosul Sănătăţii, organizat pentru a marca această zi. Acesta a atras atenţia asupra faptului că populaţia de vârsta a III-a este tot mai numeroasă, lucru care, în opinia sa reprezintă un aspect pozitiv, subliniind că a crescut semnificativ speranţa de viaţă. Media de viaţă la nivel european este de 73 de ani, femeile trăind cu şase ani mai mult decât bărbaţii. Dacă în urmă cu zece ani, persoanele de vârsta a III-a reprezentau 16-18% din populaţie, acum ele reprezintă 20%.  „Nu e o fatalitate să fii vârstinc", a subliniat Ritli Ladislau, care a adăugat că mesajul Ministerul Sănătăţii este că vârstnicii sunt membri valorosi ai societăţii şi că această categorie socială trebuie să promoveze un stil de viaţă sănătos. În acest sens, au fost emise 10 recomandări, printre care: mişcarea zilnică, renunţarea la fumat, scăderea colesterolului, depistarea precoce a cancerului, prevenirea diabetului de tip II etc. "Mesajul acestei acţiuni nu este altul decât să arătăm că mişcarea este importantă. Aproape toate bolile au tangenţă cu lipsa de mişcare. Eu în fiecare săptămână fac mişcare, cel puţin o dată sau de două ori", a precizat ministrul Sănătăţii. Organizatorii au pregătit 300 de tricouri, însă numărul participaniţilor, format în special din cadre medicale de la Spitalul Municipal şi copiii acestora nu a depăşit 100. Chiar şi aşa, competiţia a fost strânsă, dacă foşti colegi ai ministrului nu prea au îndrăznit să-l depăşească pe Ritli, în schimb copiii nu s-au dovedit deloc sfioşi în a-şi arăta valoarea. Startul s-a dat după ora 10.00, toţi cei înscrişi în cursă având de parcurs o tură în jurul Parcului I.C. Brătianu. Dacă unii au ales să meargă la pas, alţii au realizat că nu e tocmai uşor să alergi 1 km. Ministrul Sănătăţii a preferat însă să mai alerge o tură, pentru a da un exemplu. „Evenimentul este la a doua ediţie. E bine venit, mai ales că s-a constat că 40% dintre copiii sunt obezi", ne-a declarat Ovidiu Laurian  Pop, managerul Spitalului Municipal.