Data de 10 octombrie a fost declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) drept Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Sub sloganul "Relaţia între sănătate mintală şi fizică, boli asociate", se va derula o campanie în perioada 11-20 octombrie, în scopul conştientizării publicului orădean asupra importanţei sănătăţii privind atât aspectul fizic, cât şi cel mental. Campania care debutează astăzi este organizată de Biroul de Promovare a Sănătăţii, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în colaborare cu Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea şi Liga Română pentru Sănătate Mintală. Reprezentanţii celor trei instituţii au programat derularea mai multor activităţi de informare educare a populaţiei, prin distribuţia de pliante şi materiale specifice în locuri publice din Oradea. În perioada menţionată, vor fi mediatizate informaţii referitoare la factorii care favorizează instalarea bolilor psihice şi prevenirea primară a comportamentului adictiv (dependenţa de substanţe toxice) în rândurile adolescenţilor şi tinerilor. Vor avea loc, de asemenea, discuţii tematice cu elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bihorul şi cu cei ai Şcolii Generale Nr. 16 Oradea.