Poliţiştii bihoreni au participat, ieri, la o acţiune naţională intitulată "Alege viaţa", pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei, la care participă efective de poliţie rutieră şi de ordine publică din toate judeţele. În cadrul acţiunii, în toată ţara, au fost folosite toate cele 449 de aparate noi destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor, alături de cele 235 de aparate radar deja aflate în dotarea poliţiei. Poliţiştii bihoreni au participat la acţiunea naţională de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu 11 aparate radar, unele dintre acestea amplasate în "cascadă", pe drumurile şi în locurile cu risc sporit de producere a accidentelor rutiere, astfel: DN 79 - Nojorid - Gepiu - Salonta - trei radare; DN 19 - Roşiori - Diosig - un radar; DN 19 E - Sălard - Fegernic - două radare; DN 1 - Şoseaua Borşului - Borod - Corniţel - Ineu - Săcădat - trei radare; municipiul Oradea - două radare.