Ieri, 28 aprilie, Centrul de Zi "Iedera" din cadrul Asociaţiei Down Oradea România şi-a deschis porţile vizitatorilor. În cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul "Gentle Teaching", o filosofie a blândeţii prin care copiii, cu deficienţe sau nu, sunt ajutaţi să se dezvolte armonios.

"Gentle Teaching" (în română "Cultura Blândeţii") este un concept promovat în SUA şi implementat în România graţie Fundaţiei Motivation din Bucureşti. Fundaţia a ales cinci ONG-uri din ţară, printre care şi ADOR, pentru a aduce această filosofie acolo unde este absolut necesară. Nu întâmplător organizatorii Zilelor Porţilor Deschise au invitat reprezentanţi ai DGASPC Bihor, dar şi ai ONG-urilor care se ocupă de copii cu diverse probleme, pentru că filosofia blândeţii este cea mai bună soluţie de valorificare a potenţialului din copii. Aşa cum a explicat psihopedagogul Lakatos Gyongyike, voluntar ADOR, Gentle Teaching a fost aplicată peste hotare, iniţial, ca metodă de lucru cu copii orfani care au fost supuşi diverselor abuzuri şi au dezvoltat astfel un comportament agresiv. Psihopedagogul a subliniat că a fost greu să găsească printre beneficiarii ADOR şase persoane cu care să lucreze, pentru că în Oradea blândeţea este folosită constant şi nu există cazuri de agresivitate, decât ca răspuns la stimuli negativi, cum sunt tonul ridicat.

În "Gentle Teaching" schimbarea porneşte de la cei abilitaţi să lucreze cu copiii, care trebuie să-şi analizeze punctele tari şi vulnerabilităţile şi să înţeleagă că sunt percepuţi de copii prin prisma propriilor insecurităţi. Pilonii care trebuie urmaţi presupun să le creeze copiilor un cadru în care aceştia să se simtă în siguranţă, să se simtă acceptaţi, să simtă că ei şi acţiunile lor au valoare, să simtă că sunt iubiţi şi să fie învăţaţi să dăruiască iubire. Dincolo de cuvinte, psihopedagogii trebuie să lucreze prin tonul blând al vocii, prin privire şi prin atingeri, care, cumulate, pot transmite un sentiment de siguranţă şi de iubire. Proiectul este în derulare de şase luni şi este implementat de Lakatos Gyongyike alături de Dorina Indriei, părinte şi voluntar ADOR.

Proiectul a fost prezentat în prima parte a evenimentului, în timp ce partea a doua a fost dedicată vizitării centrului şi interacţiunii cu beneficiarii care se aflau la atelierele de creaţie.