Staţiunea Băile Felix este din nou în vizorul poliţiştilor bihoreni. În cadrul unei campanii preventive aceştia îi vor informa pe turişti cu privire la pericolele care se expun, dar şi la implicarea acestora în fapte de natură antisocială.

În perioada 18 august - 4 septembrie se va derula campania „Siguranţă în vacanţă", iar poliţiştii vor încerca să-şi transmită mesajele sub sloganul „Asigură-te că ai o zi frumoasă". Astfel, specialiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii de proximitate din Băile Felix în parteneriat cu specialiştii Centrului Regional Oradea din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane vor derula mai multe activităţi preventive. La activităţile derulate vor participa şi voluntari ai Centrului Roman pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - FOCUS - Filiala Bihor, studenţi din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii Oradea şi elevii ai Grupului Şcolar „Vasile Voiculescu" din municipiul Oradea, voluntari ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. „Scopul campaniei este informarea turiştilor pe diverse domenii de prevenire, pentru prevenirea victimizării şi implicării acestora în fapte de natură antisocială", transmite biroul de presă al IPJ Bihor. Un segment important în desfăşurarea acţiunilor preventive derulate este reprezentat de informarea populaţiei cu privire la măsurile de protecţie pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască şi să le adopte pentru a-şi spori siguranţa proprie, a familiei sale şi, nu în ultimul rând, a comunităţii în care trăieşte. În acest sens, turiştii sunt aşteptaţi în fiecare joi, la punctul de informare al Poliţiei, situat pe platoul din faţa Lacului cu Nuferi, din staţiunea Băile Felix, în intervalul orar 19.00 - 21.00. Pe parcursul campaniei, vor fi proiectate filme menite a conştientiza cetăţenii în sensul dezvoltării unui comportament preventiv şi vor fi distribuite pliante, broşuri şi alte materiale cu mesaje preventive, pentru a-i conştientiza pe cetăţeni cu privire la necesitatea adoptării unui comportament preventiv. Poliţiştii vor oferi turiştilor materiale preventive şi vor aplica chestionare pentru a analiza eficienţa, utilitatea şi calitatea informaţiilor transmise, avându-se în vedere totodată şi percepţia acestora asupra gradului de siguranţă în staţiune.