Personalul care lucrează cu copiii și în preajma lor, care nu e capabil să respecte și să protejeze drepturile și integritatea acestora, poate fi depistat de timpuriu dacă se analizează aspectele care ar putea provoca abuzuri: boli psihice, comentarii negative la adresa copilului, lipsa atașamentului față de copil, violența fizică.

Organizația Salvați Copiii România atrage atenția că victima unui abuz sexual poate suferi repercusiuni traumatice grave, dacă nu primește ajutor de specialitate, respectiv servicii de consiliere sau de psihoterapie.

Dintre cele 13.340 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare comise asupra copilului, în 1.192 de cazuri a fost vorba de abuz sexual, iar în 31 de cazuri de exploatare sexuală a copiilor, potrivit datelor furnizate de ANPDCA, pentru anul 2023 (ianuarie-septembrie). Dacă în ceea ce privește cazurile de abuz fizic și emoțional, repartiția pe sexe este comparabilă, în cazurile de abuz sexual vorbim preponderant de fete: astfel, dintre cele 1.192  de cazuri, 1.062 au fost abuz sexual asupra fetelor.

Studiul național lansat de Salvați Copiii România în anul 2021 arăta că aproximativ 3% dintre părinți afirma că, în ultimul an, copilul lor a fost victimă a abuzului sexual, în aproape două treimi dintre cazuri agresorul fiind o persoană necunoscută, iar 2,9% dintre adolescenți au declarat că au fost obligați să întrețină relații sexuale împotriva voinței lor, situație care confirma nivelul acut de subraportare a abuzurilor sexuale comise asupra copiilor. Prin comparație cu rezultatele studiului similar din 2013, se remarca o creștere semnificativă a procentului părinților care recunosc incidența abuzului sexual asupra copilului lor (de la 0,5% la 3,2%). Totuși, Consiliul Europei estima în 2020 că, în Europa, 90% dintre cazurile de agresiune sexuală asupra copiilor nu ajung în atenția poliției ori a instanțelor judecătorești.

Psihologul Salvați Copiii Mihaela Dinu explică semnele prin care poate fi recunoscut un copil-victimă a abuzului: izolare, evitarea relațiilor cu cei din jur și comportamente autodistructive și automutilante. Adesea, copii victime trăiesc sentimente de dezgust și murdărire. Pot începe să manifeste comportamente negative, antisociale și agresive. Cel mai frecvent apare depresia, care poate ajunge chiar la forme grave.

Fetele-victime sunt mult mai predispuse la automutilare și autoînvinovățire, mai ales când abuzul a fost de lungă durată și a fost comis cu violență.

 

Niciodată nu este vina copilului

O primă măsură împotriva abuzului sexual este încurajarea copiilor să „nu păstreze secrete”, „să spună nu”, „să povestească cuiva” și, mai ales, să înțeleagă că „niciodată nu este vina lui!”

Atunci când abuzatorii sunt părinții sau persoane considerate de încredere și cu rol în educația și protejarea copiilor, abuzul are de cele mai multe o formă continuată, iar mărturisirea este foarte greu de făcut.

A doua măsură este educația privind recunoașterea unor forme de abuz sexual. Copiilor trebuie să li se dezvolte vocabularul, în special cel legat de părțile corpului și organe genitale. Educație care poate fi făcută de la vârste foarte mici, încă de la grădiniță, prin care să li se explice cu un limbaj adecvat vârstei, ce însemnă un abuz asupra propriului corp.

Copilul trebuie să primească educație care să includă aspecte privind atingerile necorespunzătoare: atingeri bune și rele. Atingerile bune – pupat pe obraz, atingere pe umăr, strângere de mână; atingerile rele – lovit, atingerea sau mângâierea zonelor genitale de către ceilalți.

Cea de-a treia măsură este educația privind o viață sexuală sănătoasă. Aceasta trebuie făcută în funcție de vârsta copilului, cu un limbaj adecvat.

Cea de-a patra măsură este învățarea copilului să se apere și să răspundă eficient unor posibilele atingeri necorespunzătoare și încurajarea lui să plece dacă vreun adult îl atinge într-un mod „rău”.Educatorii, profesorii, părinții și viitorii părinți, ar trebui să învețe abilități de învățare non-violentă, fără abuz de orice fel.