Programul educațional Ajungem MARI caută voluntari pentru 2.200 de copii din București și 24 de județe. În Bihor, este nevoie de 20 de prieteni-voluntari pentru 35 din copiii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Voluntarii vor beneficia de training specializat.

Copiii din centrele de plasament au nevoie de oameni calzi care să îi asculte, să îi învețe și să îi încurajeze permanent. Ei nu au familia aproape, iar personalul din centre este insuficient pentru a acoperi nevoile copiilor. Programul educațional Ajungem MARI caută voluntari pentru 2.200 de copii din București și 24 de județe, inclusiv Bihor, voluntari care să dedice copiilor trei ore pe săptămână în următorul an școlar. În judeţul Bihor este nevoie de 20 de prieteni-voluntari pentru 35 de copii instituţionalizaţi.

  Voluntarii vor dedica, timp de opt  luni, trei ore pe săptămână pentru pregătire școlară sau ateliere creative. Voluntarii nu au nevoie de experiență în lucrul cu copiii. Ei vor participa iniţial la un curs de opt ore despre metode de lucru cu copiii cu traumă. Condițiile sunt dorința de implicare, seriozitatea și vârsta de peste 16 ani.

În prezent, în acest proiect se implică 1.600 de voluntari la nivelul întregii ţări.

„Voluntariatul la Ajungem Mari este una dintre cele mai frumoase experienţe. M-a ajutat să devin un om mai bun, să descopăr suflete pure şi să dăruiesc cunoștințe, inspirație și iubire acolo unde lipsesc cel mai mult. Am învăţat de la copii şi de la colegii voluntari că fiecare gest contează și contribuie la viitorul lor”, a spus Mariana, voluntar în Brașov 

 Copiii învață mai ușor de la voluntary, pe care îi apreciază și-i respectă și sunt încântați să se simtă, la rândul lor, apreciați și respectați. Voluntarii merg săptămânal în centre și îi ajută pe copii să scrie și să socotească, să recupereze informațiile pe care nu le-au înțeles la școală, să fie mai atenți și mai răbdători, să își controleze emoțiile. Ei devin pentru copii prieteni și modele de viață.  „Programul educațional Ajungem MARI sprijină copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucrează chiar de cinci ani, de la începutul programului. Schimbările se fac cu pași mici și perseverență. De aceea este nevoie de mai mulți voluntari care să se implice în fiecare comunitate. Vin mereu în centre alți copii care au trecut prin experiențe greu de suportat. Centrele se închid și copiii sunt mutați în căsuțe sau apartamente de tip familial, iar voluntarii zâmbitori îi urmează, reprezentând un element de stabilitate în viețile lor”, transmit organizatorii.

 Voluntarii participă la un training inițial și sunt repartizați la centre în funcție de abilitățile lor, nevoile copiilor, distanța față de centru și de programul lor (în timpul săptămânii sau în weekend). Ei vor merge timp de opt luni în echipe de doi sau trei voluntari, la grupe de 3-6 copii pentru ședințe de recuperare sau pregătire școlară, ateliere de cunoștințe generale și ateliere creative. Vârsta minimă pentru voluntariat este de 16 ani. Termenul limită pentru înscriere este 20 august. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar, acolo unde se găsesc și toate detaliile despre program.