După cum anunţa la începutul anului, Fundaţia Mihai Neşu va ajuta copiii cu probleme neuro-locomotorii internaţi la Spitalul din Bălie Felix să facă recuperare cu aparatură modernă.
Social
Leo Action Day - Bancă de alimente pentru săraci
Mâine, 7 iulie a.c., între orele 10:00 şi 20:00, Cluburile Leo Oradea "Black Eagle" şi Leo Oradea "Veritas" organizează, la Carrefour Era, proiectul "Leo Action Day", care este o acţiune de tip banca de alimente.
- 05 Iulie 2012
- Citeste
Cifre înspăimântătoare - liceencele avortează ca şi cum şi-ar scoate o măsea
Pe fondul lipsei educaţiei sexuale din familie şi din şcoli, precum şi a liberalizării avortului, elevele de liceu au ajuns să facă întreruperi de sarcină pe bandă rulantă, ca şi cum şi-ar scoate o măsea.
- 05 Iulie 2012
- Citeste
Cupă de pescuit destinată juniorilor
Clubul Pescarilor din Oradea, în parteneriat cu AJVPS Bihor organizează sâmbătă, 7 iulie a.c., de la ora 8.00, un concurs de pescuit sportiv stil staţionar pe malul Crişului Repede.
- 04 Iulie 2012
- Citeste
Scăldatul poate fi periculos
Două tinere, una de 12 ani şi cealaltă de 16 ani, nu au mai suportat căldura de ieri după-amiază şi au încercat să se răcorească în apele Crişului Repede. Cele două au intrat în apă pe tronsonul Podul de la Centrul de calcul şi Podul Decebal, doar că ceea ce s-a dorit a fie o oază de răcoare era să le pună viaţa în pericol.
- 04 Iulie 2012
- Citeste
Canicula impune restricţii de circulaţie
Din cauza temperaturilor ridicate din ultimele zile şi a prognozei meteo pentru zilele următoare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis să interzică temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
- 04 Iulie 2012
- Citeste
Aplicaţie online în sprijinul consumatorilor de droguri
De la sfârşitul lunii trecute, Agenţia Naţională Antidrog a postat pe site-ul propriu, http://www.ana.gov.ro, în subpagina "Tratament", realizată în cadrul proiectului de Înfrăţire Instituţională "Consolidarea sistemului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii de droguri din România".
- 04 Iulie 2012
- Citeste
O nouă acţiune de colectare a DEEE
- 03 Iulie 2012
- Citeste
Parcarea autovehiculelor, restricţionată temporar
- 03 Iulie 2012
- Citeste
Există viaţă pe caniculă
Temperaturile ridicate din aceste zile nu i-au împiedicat pe muncitorii care efectuează lucrări la reabilitarea conductelor din faţa Primăriei Oradea să îşi înceteze activitatea, chiar dacă temperatura a atins pragul maxim impus de lege la care trebuie încetată munca fizică.
- 03 Iulie 2012
- Citeste
Crişana Digitală


