La două zile după protestul locuitorilor din Ioşia, nemulţumiţi de preluarea de către Electrocentrale a punctelor termice ale Transgex şi, implicit, majorarea cu 130% a preţului gigacaloriei, preşedinţii asociaţiilor de proprietari au fost chemaţi ieri la Primăriei să discute cu edilul şef al municipiului, Ilie Bolojan.
Social
Sărbători mai fericite pentru orfanii de la Căminul Felix
Pentru că Sărbătorile de Iarnă sunt acea perioadă a anului care ne fac să fim mai darnici şi mai buni, anul acesta, BB Up Oradea s-a alăturat Fundaţiei Căminului Felix şi a făcut o donaţie consistentă de 100 de perechi de pantofi pentru orfanii de aici.
- 13 Decembrie 2011
- Citeste
Seniorii pot fi mentori împotriva abandonului şcolar
Ieri, la sediul Fundaţiei Ruhama, de pe strada Universităţii nr. 4 (în curtea Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane), s-a desfăşurat un eveniment adresat persoanelor de vârsta a treia colaboratori ai fundaţiei sau beneficiari ai serviciilor oferite de aceasta.
- 13 Decembrie 2011
- Citeste
"O cană de fericire" pentru copiii nevoiaşi din Pădurea Neagră
Începând de luni, 12 decembrie, persoanele care trec pe Corso pot savura, contra sumei de 6 lei, o cană de vin fiert sau de ceai, servită la un stand amplasat în faţa localului Irish Pub.
- 13 Decembrie 2011
- Citeste
Ninge cu sancţiuni peste munca la negru
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a anunţat că, în luna noiembrie a acestui an, au fost efectuate controale la 539 de unităţi, în urma neregulilor constatate fiind aplicate 519 sancţiuni contravenţionale.
- 12 Decembrie 2011
- Citeste
Un an de caritate în slujba semenilor - Gratitudine pentru voluntarii Caritas Eparhial
Voluntarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea au fost premiaţi aseară pentru activitatea caritabilă desfăşurată pe parcursul anului. Momentul a fost fixat de Ziua Internaţională a Voluntarilor, în Anul European al Voluntariatului, şi s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Liceului Teologic Greco Catolic „Iuliu Maniu".
- 12 Decembrie 2011
- Citeste
Spectacol de teatru pentru Roxana
Membrii trupei de teatru Magne de la Palatul Copiilor din Oradea vă aşteaptă la spectacolul caritabil „Acul cumetrei Gurton". Piesa va avea loc joi, 15 decembrie, începând cu ora 17.00, în incinta teatrului Arcadia.
- 12 Decembrie 2011
- Citeste
Dura lex, sed lex - Contractul de întreţinere în noul Cod civil (I)
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil la data de 01.10.2011, legiuitorul nu a realizat doar o modificare a unor dispoziţii cuprinse în vechiul Cod civil, ci a adus şi unele completări la legislaţia civilă existentă anterior, în sensul că au beneficiat de recunoaştere legislativă o serie de instituţii juridice care în vechiul Cod civil nu erau inserate.
- 11 Decembrie 2011
- Citeste
"O naţiune care nu îşi respectă femeile este condamnată să rămână subdezvoltată"
Consilierul primului-ministru, Andreea Paul Vass, împreună cu Organizaţia de Femei a Partidului Democrat Liberal Bihor au discutat sâmbătă, la sediul Prefecturii Bihor, despre „Competitivitatea economică şi antreprenoriatul feminin".
- 11 Decembrie 2011
- Citeste
Municipalitatea finanţează reabilitarea clădirilor istorice ale cultelor
Începând cu acest an, municipalitatea orădeană a decis să aplice o altă formulă pentru susţinerea financiară a cultelor.
- 08 Decembrie 2011
- Citeste


