În eleganta sală de conferinţe a hotelului Ramada, a fost lansat ieri un proiect de anvergură educativă şi practică girat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea. Studenţii la nivel de licenţă şi masterat care se pregătesc pentru o meserie în domeniul protecţiei copilului vor beneficia de un program de practică finanţat din Fondul Social European întins pe 36 de luni şi o valoare totală de 15.358.770 lei.
Social
Se redistribuie ajutoarele alimentare
Distribuirea ajutoarelor alimentare provenite în cadrul Programului european de ajutorare a persoanelor defavorizate (PEAD) a intrat pe ultima sută de metri. La jumătate de an de la demararea programului nu toate cantităţile au fost distribuite, astfel că a început redistribuirea alimentelor rămase pe stoc.
- 21 Februarie 2011
- Citeste
Cine amendează o lege nedreaptă? - Unui om paralizat de patru ani i se refuză încadrarea în grad de handicap
La omul sărac nici boii nu trag. Iar atunci când se îmbolnăveşte, parcă şi boala ce-l apasă e mai cruntă. Un sătean din comuna Spinuş zace de patru ani în pat, paralizat, iar autorităţile i-au refuzat încadrarea într-o grupă de handicap. Motivul, o scăpare a legii.
- 20 Februarie 2011
- Citeste
Febra aurului de la Roşia Montană - Un orădean se judecă cu statul pentru aur confiscat
Bogăţiile subsolului de la Roşia Montană sunt disputate de companii internaţionale, dar şi de un orădean care a avut străbuni în cea mai celebră localitate minieră din Apuseni.
- 20 Februarie 2011
- Citeste
Terenurile neproductive, verificate de municipalitate
Municipalitatea orădeană a anunţat că, în perioada august-noiembrie a anului trecut, a trimis 129 de avize de inspecţie fiscală pentru verificarea realităţii declaraţiilor de impunere privind terenurile neproductive.
- 20 Februarie 2011
- Citeste
Habitat pentru Umanitate Beiuş - Zeci de locuinţe pentru persoanele evacuate, în cartierul Episcopia
Pentru 30 de familii din Oradea care au fost evacuate din locuinţele retrocedate pare să se fi găsit o soluţie. Fundaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş urmează să le construiască locuinţe în apropierea gării din cartierul Episcopia, acestea urmând să fie finalizate în funcţie de finanţarea primită.
- 20 Februarie 2011
- Citeste
Axă nouă de circulaţie
Municipalitatea orădeană doreşte să creeze şi un nou drum de acces, o nouă cale de legătură, care va fi creată de municipalitate între cartierele Velenţa - zona Seleuş - Nufărul - Cantemir - Universitate - Real. Strada Meiului va avea o lungime de 600 de metri şi va avea la capătul dinspre Velenţa şi un pod peste Peţa.
- 20 Februarie 2011
- Citeste
Obligaţii de plată pentru angajatori
- 18 Februarie 2011
- Citeste
Număr ridicat de incendii
În ultima perioadă, s-a înregistrat o creştere îngrijorătoare a numărului de incendii cauzate, în primul rând, de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor de către cetăţeni.
- 18 Februarie 2011
- Citeste
Învăţă, jucându-se la Era Shopping Park: Dragobetele copiilor întâmpinat în ateliere de creaţie
Timp de trei zile, la Era Shopping Park, se sărbătoreşte Dragobetele copiilor. Evenimentul a debutat ieri, când 20 de copii şi tineri de la CSEI Orizont au participat la un atelier de creaţie, intitulat "Învăţăm jucându-ne", în cadrul căruia elevii au realizat colaje din materiale reciclate şi marionete din ziare. La final, pentru talentul şi efortul lor, copiii au fost răsplătiţi cu o invitaţie la distracţie în spaţiul de joacă Kangoroo Land" din Era.
- 18 Februarie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

