Biciuiţi de rafale îngheţate de ploaie, tăcuţi şi oficiali, fruntaşii municipiului Salonta au mai bifat o zi în calendar. 1 Decembrie s-a scurs ca un torent pe o uliţă din cartierul Fuveskert. Printr-un efort comun al consilierilor locali, al primarului Török László şi al viceprimarului Illyés Lajos, al secretarului Consiliului local Salonta, Patricia Ivanciuc, al şefilor instituţiilor publice locale şi al liderilor politici, al preoţilor şi al salontanilor plictisiţi de televizor, oraşul Salonta a sărbătorit Ziua Naţională onorându-şi ultimii ambasadori.
Social
Aleşd: Unire-n cuget şi simţiri
Înfruntând vremea neprietenoasă, câteva sute de aleşdeni au ţinut să fie prezenţi la manifestările omagiale, devenite tradiţionale, dedicate Zilei Naţionale a României. O zi cu politicieni, dar fără politică, o zi în care sentimentul patriotic a vibrat în cuvântările rostite, ca şi în sufletele celor prezenţi.
- 05 Decembrie 2010
- Citeste
Centenar "Henri Coandă", la Oradea
- 05 Decembrie 2010
- Citeste
Aleşd: SOS pentru viaţa lui Paul Daniel Nagy
- 05 Decembrie 2010
- Citeste
UJP sprijină pensionarii
Uniunea Judeţeană a Pensionarilor distribuie, cu ocazia sfintelor Sărbători de Iarnă, alimente constând în ulei, zahăr, orez şi paste făinoase, precum şi haine.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
De ziua lor s-au întrecut la sport
Sala de sport a Liceului "Don Orione" din Oradea a găzduit ieri concursul sportiv Evantai. La eveniment au luat parte membrii asociaţiei S.O.S. Autism, ai Asociaţiei Deficienţilor Locomotori, Asociaţiei Down Oradea România, Asociaţiei Handicapaţilor Psihic şi ai Asociaţiei Surzilor.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Împreună sunt mai puternici!
Ieri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 54 din Oradea, secţia învăţământului special, formată din două grupe (una cu copii cu autism şi alta, cu dizabilităţi motorii şi asociate), împreună cu copiii din învăţământul de masă de la grădiniţele partenere (GPP 37, GPP 51 şi Grădiniţa Particulară "Crinul") au marcat evenimentul prin acţiuni ce vizează integrarea în comunitate a copiilor cu dizabilităţi. Mottoul sub care s-au desfăşurat activităţile a fost "Împreună suntem mai puternici".
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Hora prieteniei în rândul persoanelor cu dizabilităţi
Şi în acest an, pe 3 decembrie, a fost marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Cu această ocazie, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Oradea, alături de profesorii lor, au desfăşurat o activitate comună de art-terapie, dorind astfel să îşi exprime, prin formă şi culoare, gândurile, emoţiile şi visele pe care le au.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Masa caldă la hramul Bisericii Albastre
Luni, 6 decembrie, Biserica Albastră din Oradea îşi va sărbători hramul, "Sfântul Ierarh Nicolae", prilej cu care preoţii slujitori ai sfântului lăcaş, Gheorghe Nemeş şi Viorel Samaşca-Nemeş, împreună cu consilierii bisericii, invită credincioşii din zonă şi nu numai să vină la sărbătoare. Cu acest prilej, va fi oficiată Sfânta Liturghie, începând cu ora 10.00, după care se va da o masă caldă şi daruri pentru cei prezenţi.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
CSEI Tileagd - A fost marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi
Prin întreceri sportive, concursuri diverse şi dans, ieri, s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI)Tileagd. Elevii din acest centru, alături de copii din comunitate, au petrecut o zi plină de activităţi.
- 03 Decembrie 2010
- Citeste
Crişana Digitală

