Fundaţia Mission Without Borders România (Misiune fără frontiere), cu sediul în Sibiu, coordonată de misionarul creştin Vasile Iuga, a donat Centrului de Misiune Creştină al Cercului Pastoral Salonta, coordonat de pastorii Aurel Galchiş, Mihai Cociubei, Florin Cociubei, Flaviu Tocai, Cristian Vidican şi Ioan Marişcaş, în care sunt incluse bisericile baptiste din municipiul Salonta şi din localităţile Mădăras, Avram Iancu, Ghiorac, Ianoşda, Homorog, Mărţihaz, Bălnaca, Sântelec şi Hidişelu de Sus, 1.100 de exemplare din Sfânta Scriptură, pentru a fi distribuite gratuit în şcoli, spitale, instituţii publice şi societăţi comerciale, unităţi bancare şi secţii de poliţie, precum şi în biserici ale Comunităţii baptiste bihorene.
Social
Aleşd: "Dezbateri" - revistă de teorie şi practică educaţională
După o întrerupere de câţiva ani, conducerea Colegiului Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd a reluat iniţiativa editării unei reviste cu tematică pedagogică, care să se constituie într-o tribună de dezbateri şi practică educaţională. Realizată în colaborare cu Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic din Universitatea Oradea şi Casa Corpului Didactic, revista capătă girul şi competenţa unor cadre universitare ce împărtăşesc cele mai noi viziuni teoretice şi metodice în domeniul atât de controversat şi bulversat al învăţământului românesc.
- 20 Martie 2011
- Citeste
Pe strada Episcop Mihai Pavel: Reabilitarea reţelelor începe cu refacerea asfaltului?!
Locuitorii de pe strada Episcop Mihai Pavel au privit cu îngrijorare lucrările de plombări efectuate recent pe strada lor. În loc să se bucure că cineva de la Primărie s-a gândit să mai acopere din gropile de pe carosabil, riveranii s-au arătat nemulţumiţi de această risipă de bani publici, în condiţiile în care aşteptau ca strada lor să intre într-un program amplu de reabilitare a reţelelor.
- 20 Martie 2011
- Citeste
Centrul Cariere - A X-a ediţie a Bursei Locurilor de Muncă
Peste 300 de persoane în căutarea unui loc de muncă au participat ieri la cea de-a zecea ediţie a Bursei Locurilor de Muncă, organizată de către Centrul Cariere.
- 18 Martie 2011
- Citeste
Rata şomajului continuă să scadă în judeţul Bihor
În ultimele luni numărul şomerilor aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor este în continuă scădere, în timp ce oferta locurilor de muncă este tot mai variată. Totodată, de la finele lunii februarie au fost introduse noi reglementări pentru această categorie.
- 17 Martie 2011
- Citeste
Creşterea incluziunii sociale prin promovarea dialogului social
Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare a lansat ieri, în Sala Mare a Primăriei Oradea, proiectul "Rolul dialogului social în promovarea incluziunii sociale active".
- 17 Martie 2011
- Citeste
C.T. "Unirea" Ştei - "Pentru mama colegei noastre"
Consiliul Elevilor de la Colegiul Tehnic "Unirea" Ştei, a cărui preşedintă este Antonia Tulvan, din clasa a XI-a A, a demarat o acţiune umanitară de strângere de fonduri pentru mama colegei lor, Andrada, din clasa a XII-a E, grav suferindă şi care necesită o intervenţie chirurgicală.
- 16 Martie 2011
- Citeste
Bursa locurilor de muncă în domeniul electronicii - Locuri puţine pentru persoanele cu studii superioare
Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea a găzduit ieri prima bursă a locurilor de muncă din acest an. Acţiunea s-a adresat persoanelor care şi-au căutat un loc de muncă în domeniul electronicii.
- 15 Martie 2011
- Citeste
Poluarea, o problemă actuală
Măsurile de diminuare a poluării, cât şi a efectelor acesteia asupra mediului şi populaţiei, în special în zonere urbane, sunt reglementate prin lege, care trebuie respectată de toţi, iar încălcarea acesteia trebuie să fie sancţionată.
- 15 Martie 2011
- Citeste
S-a redus perioada de adoptare a unui copil
Guvernul a redus perioada de adopţie a unui copil, stabilind ca un copil cu părinţi necunoscuţi să poată fi adoptat la 30 zile după obţinerea certificatului de naştere, iar un copil aflat în îngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinţii se arată dezinteresaţi de situaţia acestuia.
- 15 Martie 2011
- Citeste


