În perioada 15 -16 iulie se va organiza a doua ediţie a Zilelor adopţiei câinilor comunitari. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 10.00 - 18.00, în Parcul Seleuş (ţarcul de câini). Prin adoptarea acestor patrupede, se va elibera din spaţiul de cazare de la Adăpostul SOS Dogs, crescând, astfel, spaţiul de cazare pentru alţi câini comunitari de pe raza municipiului, care vor fi aduşi aici. Cei aproximativ 40 de câini care vor fi oferiţi spre adopţie sunt tunşi, sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi şi cu carnetul de sănătate la zi. Elementul de noutate al acestei ediţii este că jumătate din patrupedele oferite spre adopţie sunt căţei. Iubitorii de animale vor beneficia pentru câinele adoptat de o tunsoare executată gratuit de o firmă specializată. Cei care vor adopta un câine vor beneficia pentru câinii adoptaţi de consultaţii gratuite şi tratamente medicale la preţuri reduse, oferite de fundaţia SOS Dogs. Cei prezenţi la acest eveniment vor putea asista la un spectacol demonstrativ de dresaj canin, jocuri, dar şi la demonstraţii de pază şi apărare.