În scopul aplicării, în mod unitar, a dispoziţiilor noului Cod Civil Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Bihor vă aduce la cunoştinţă noile reglementări.

O noutate a Codului Civil este reglementarea logodnei în art. 266-269. Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, nu este supusă nici unei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Condiţiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt aceleaşi ca pentru încheierea căsătoriei: consimţământul liber şi personal al logodnicilor; vârsta minimă 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui; persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie); este interzisă logodirea unei persoane care este deja logodită, este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinţi şi copii sau între bunici şi nepoţi), precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. Ruperea logodnei nu este supusă nici unei formalităţi şi poate fi dovedită  cu orice mijloc de probă. Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei şi pentru orice alte prejudicii cauzate. Darurile primite pe parcursul logodnei se vor restitui în cazul ruperii logodnei. Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. Noul Cod Civil, în art. 282, dă posibilitatea viitorilor soţi ca la încheierea căsătoriei, unul dintre ei să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt soţ să poarte numele de familie reunite. O altă noutate, conform noului Cod civil, art. 84 alin.2, stabileşte că prenumele se stabileşte la data naşterii, pe baza declaraţiei de naştere. Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole şi a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele copilului.