Zeci de orădeni, aflaţi la vârsta a treia, au vizitat ieri Centrul „Sfânta Elisabeta", care are cel mai nou azil din Oradea. Pensionarii au fost impresionaţi de condiţiile oferite şi de serviciile puse la dispoziţie însă, majoritatea, speră să prindă un loc de cazare pe criterii sociale şi se plâng că au pensiile prea mici.

Noul Centru Rezidenţial de Îngrijire Socială „Sfânta Elisabeta" a fost deschis pentru vizite ieri, 27 mai şi, tot de ieri, orădenii s-au putut înscrie. Condiţiile sunt  foarte bune de la clădirea nou-nouţă la camerele spaţioase şi moderne, întregul imobil dând mai degrabă senzaţia unui hotel şi nu a unui azil de bătrâni. În total, azilul oferă 34 de locuri pentru persoane vârstnice, în camere cu un singur pat, sau cu două.

"Din cele 34 de locuri, opt sunt locuri pentru cazurile sociale", a spus directorul executiv al centrului, Kiss Carol.
Concret, din 10 camere cu două paturi şi un pat, patru sunt pentru cazuri sociale, iar şase pentru pensionarii care au posibilitatea de a-şi plăti camera la preţ întreg. Pe lună, costul poate fi de 1.400 lei - 1.600 lei.

"Preţul diferă în funcţie de cameră. Cine vrea să stea singur, plăteşte mai mult. Dar şi în funcţie de cât de scumpe sunt medicamentele", a mai spus directorul.

În plus, azilul se adresează doar persoanelor care încă se mai pot deplasa. "Nu poţi caza un om care este imobilizat la pat în aceeaşi cameră cu un om care nu este grav bolnav, pentru că s-ar deranja reciproc. Cazurile de boală gravă sunt gădzuite la azilul Sfântul Martin", a mai spus Kiss. Oamenii beneficiază de absolut tot ce le este necesar, de la scutece la medicamente, hrană şi asistenţă medicală permanentă. Deşi impresionaţi de condiţii, orădenii spun însă că pensiile lor sunt prea mici. "Majoritatea bătrânilor au pensii mai mici de 1000 de lei pe lună. Ar trebui să se facă mai multe locuri pentru cei săraci", spune una dintre vizitatoare, deşi, tot ea recunoaşte, că nu poţi să întreţii un astfel de loc, cu astfel de condiţii, fără bani.

"Speranţa noastră este să ne încadrăm pentru un loc social. Celelalte locuri sunt pentru pensionari care trăiesc la nivel mediu şi au venituri mai mari, sau au familie care să-i ajute", a spus o altă pensionară.
Directorul le-a explicat vizitatorilor că toate camerele şi toate condiţiile sunt la fel, nu există diferenţe între cazarea oferită cazurilor sociale sau celor normale.

Inaugurat de o săptămână

Pe lângă cazare, centrul mai dispune de o cantină socială şi de un centru de îngrijire la domiciliu. Realizarea acestui proiect a fost posibilă prin voinţa Asociaţiei Caritas Catolica, care a răspuns prompt dorinţelor societăţii şi a identificat fezabilitatea investiţiei, pe terenul oferit de Episcopia Romano - Catolică Oradea, dar şi prin voinţa sponsorilor şi donatorilor. Finalizarea construcţiei s-a realizat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa 3, domeniul major de intervenţie 3.2, „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale". Valoarea totală a proiectului a fost de 3.932.543 lei din care 2.707.366 lei fonduri europene, 414. 067 buget naţional şi 66.702 fonduri proprii. Din aceste finanţări s-a realizat construcţia, de la proiectare la audit,  în timp ce mobila, echipamentele de bucătărie şi racordul la utilităţi au fost realizate din donaţii şi sponsorizări din Olanda, Germania şi Austria.