Poliţiştii de proximitate au fost prezenţi ieri la Şcoala cu clasele I-VIII "Ioan Slavici" din Oradea unde au desfăşurat o activitate preventivă privind consumul de droguri.

Elevii din trei clase de-a VIII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII "Ioan Slavici", din Oradea, au avut ieri parte de o oră mai deosebită. Agentul şef principal Petru Bohuş şi agentul şef Petru Mocanu, poliţişti de proximitate, le-au vorbit acestora despre consumul de droguri, etnobotanice şi efectele negative ale acestora. "Dorim să le aducem la cunoştinţă elevilor cât de nocive sunt  aceste substanţe. Din fericire, în judeţul nostru nu s-au înregistrat incidente majore în ce priveşte consumul de etnobotanice şi vrem să credem că acesta este şi rezultatul acţiunilor preventive pe care le desfăşurăm", a precizat agent şef principal Petru Bohuş. La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Fundaţiei Încrederea, care au discutat problemele consumului de droguri cu elevii. Pentru început cei prezenţi în sala de curs au vizionat un film educativ cu mărturiile persoanelor care au căzut victime ale consumului de droguri, dar care, din fericire, au reuşit să fie recuperate la timp de către specialişti. Nu în ultimul rând, tinerilor le-au fost distribuite pliante informative.