Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Bihor invită cetăţenii cu domiciliul pe raza judeţului Bihor să intre în legalitate cu actele de identitate.

Invitaţia se adresează persoanelor aflate în una din următoarele situaţii: actul de identitate are termenul de valabilitate expirat sau urmează să expire în perioada imediat următoare; actul de identitate este deteriorat, pierdut, furat, distrus sau anulat; trebuie modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii (prin căsătorie, divorţ, adopţie, schimbare de nume pe cale administrativă); în cazul schimbării domiciliului, schimbării denumirii străzii sau renumerotării imobilului, schimbării rangului localităţii sau rearondarea acesteia; dacă fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; în cazul atribuirii unui nou C.N.P.; respectiv în cazul minorilor care au împlinit 14 ani, vârstă de la care este obligatorie eliberarea cărţii de identitate. Cetăţenii au obligaţia să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, respectiv în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani - în cazul minorilor, şi, de asemeni, cu 15 zile de la producerea unor modificări în celelalte cazuri prevăzute de lege. Taxele pentru eliberarea actelor de identitate sunt: contravaloarea cărţii de identitate - 7 lei , taxa de timbru - 4 lei (total: 11 lei); contravaloarea cărţii de identitate provizorii - 1 leu, taxa de timbru - 4 lei (total: 5 lei); contravaloarea adresei de reşedinţă - 4 lei.