Bilanţ la final de an la DGASPC - Modificări de structură
Conducerea DGASPC Bihor a prezentat ieri raportul de activitate a instituţiei pe anul în curs, subliniind, totodată, obiectivele propuse şi atinse. Raportul este structurat pe patru capitole şi cuprinde principalele obiective realizate în 2012.
Astfel, la începutul anului în organigrama instituţiei erau cuprinse 1289 de posturi, dintre care 183 de funcţii publice şi 1106 posturi contractuale. Prin reorganizarea unor servicii, au avut loc modificări în structura organizatorică a instituţiei, astfel că în luna octombrie 2012 a fost aprobată de către CJ Bihor o noua organigramă care cuprinde 1270 posturi, din care 180 funcţii publice şi 1090 posturi contractuale, numărul de posturi reducându-se cu 19 (3 funcţii publice şi 16 posturi contractuale) faţă de structura anterioară. Pe parcursul anului, la nivelul instituţiei au fost stabilite relaţii de colaborare cu numeroase instituţii publice/ private; o parte dintre acestea s-au finalizat prin semnarea a 23 de parteneriate specifice domeniilor de activitate ale instituţiei (pentru activităţi de durată sau pentru acţiuni punctuale). În ceea ce priveşte proiectele europene, în cadrul POSDRU, în calitate de solicitant, DGASPC Bihor a depus trei proiecte, unul dintre acestea vizând echipa mobilă de asistenţă socială la domiciliu pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi în familii, perioada de desfăşurare fiind 2010-2015. Scopul proiectului este îmbunătăţirea serviciilor oferite copiilor cu dizabilităţi, iar beneficiarii sunt copiii cu dizabilităţi aflaţi în familiile proprii în judeţul Bihor. În prezent, de serviciile de îngrijire a copilului de tip rezidenţial beneficiază 350 de persoane, iar de serviciile de îngrijire de tip familial beneficiază 1187 de copii şi tineri. Au fost părăsiţi în unităţile sanitare din judeţ 86 de copii, 27 dintre aceştia fiind în cele din urmă luaţi înapoi de familii. În judeţul Bihor sunt încadrate într-un grad de handicap 19.400 de persoane neinstituţionalizate, dintre care 1260 fiind copii.
Servicii externalizate
Conform Hotărârii CJ Bihor din 2011, privind constatarea încheierii contractelor de furnizare servicii sociale ca urmare a finalizării procedurii de externalizare la DGASPC Bihor, s-au finalizat procedurile de externalizare pentru 13 unităţi din structura direcţiei: 5 locuinţe moderat protejate pentru persoane adulte cu handicap (apartamente), 3 locuinţe maxim protejate pentru persoane adulte cu handicap (Casa Franz Max, Casa Frankfurt, Casa Săcueni), acestea fiind preluate din 11 - 12 decembrie 2011, iar CRRPH Râpa, CRRPH Bratca, Cămin pentru persoane vârstnice Băiţa, Centrul de Plasament nr.2 Oradea şi Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilităţi Popeşti au fost preluate din luna ianuarie 2012. Cheltuielile de personal s-au redus în urma desfacerii contractelor individuale de muncă a 187 angajaţi, astfel: 12 angajaţi care au îndeplinit condiţiile de pensionare, 43 persoane cărora le-a încetat contractul de muncă prin acordul părţilor şi 132 angajaţi ca urmare a externalizării unui număr de 13 servicii sociale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.