Obiceiul celor doi preoţi de la Biserica Ortodoxă Velenţa II din Oradea de a dărui cadouri copiilor de la Grădiniţa nr. 51, aflată în raza parohiei pe care o păstoresc, a fost din plin răsplătit cu imensa bucurie ce se putea citi pe feţele celor mici. Cei doi parohi au venit în sprijinul lui Moş Nicolae şi au împărţit, ieri, celor mai tineri enoriaşi plase cu dulciuri şi fructe.

În fiecare an, perioada Sărbătorilor de Crăciun este pentru preotul paroh Mihai Tocai şi preotul slujitor Silviu Dobai una plină în care trebuie să îmbine orele de slujire în altar cu numeroasele acţiuni caritabile pe care le desfăşoară în folosul comunităţii pe care o păstoresc. Pregătirile au început de ceva vreme, aşa că ieri cei doi preoţi, după slujba de Sfântul Nicolae, au pornit să cutreiere străzile din parohie, "înarmaţi" cu cadouri. Prima oprire a fost la unul din centrele de plasament de tip familial de pe strada Ioan Buşiţia. Aici locuiesc 12 copii pentru care cei doi preoţi s-au străduit să le facă Sărbătorile de Iarnă mai fericite. Astfel, toţi locatarii „Casei Noastre" la întoarcerea de la şcoală au fost întâmpinaţi cu câte o pungă plină cu cadouri. Cea de-a doua oprire s-a realizat la Grădniţa nr. 51, pe care o frecventează peste 100 de copii. Cei mici i-au întâmpinat cu multă bucurie pe cei doi preoţi veniţi să îi răsplătească cu noi dulciuri şi fructe. „Avem cinci grupe şi peste 100 de copii. Părintele Tocai vine în fiecare an să le facă celor mici o bucurie, oferindu-le cadouri", ne-a declarat Maria Lele, directoarea Grădiniţei nr. 51. Cei mici i-au întâmpinat pe cei doi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Velenţa II cu un program de colinde şi cântece specifice acestei perioade de sărbători. „În fiecare an ne îngrijim de enoriaşii din parohia noastră. E un gest creştinesc. Facem asta din bunăvoinţă şi credinţă", ne-a declarat pr.paroh Mihai Tocai. Acesta a adăugat că acţiunile caritabile coordonate de el şi preotul Silviu Dobai nu se opresc aici. În ziua de Crăciun vor fi pregătite peste 150 de pachete  care vor fi împărţite copiilor.

În prag de sărbători, cei doi slujitori vor veni în întâmpinarea nevoilor celor mai în vârstă locuitori ai parohiei şi vor distribui peste 100 de pachete cu alimente necesare pentru o masă ceva mai îmbelşugată de Crăciun.