Campania caritabilă "Ouăle gigant" la final - Au eclozat aparatură medicală
Campania caritabilă "Ouăle gigant", organizată de Lotus Center în colaborare cu Fundaţia Pro Valoare, a reuşit să strângă, în acest an, 57.200 lei care vor fi donaţi secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean. În cadrul licitaţiei, care a avut loc ieri, în sala de evenimente a mall-ului orădean, au fost vândute 10 din cele 14 ouă gigant, precum şi două tablouri şi două fructiere din argint.
Adevărate opere croite din diferite materiale - de la mătăsuri fine sau nuiele, până la baloane, hârtie, cartoane, flori sau origami - cele 14 ouă gigant realizate de instituţii publice locale, firme şi asociaţii au putut fi admirate timp de mai multe săptămâni în complexul comercial din Nufărul. Licitaţia în cadrul căreia au fost vândute ouăle gigant a avut loc ieri, la eveniment participând o parte dintre cei care au realizat obiectele, dar şi alţi oameni de afaceri cu dare de mână. Preţul de pornire a licitaţiei a fost de 3.000 de lei pentru fiecare exponat în parte. Dintre cele 14 ouă gigant, doar 10 au reuşit să fie vândute în cadrul licitaţiei, fără niciun ofertant rămânând ouăle realizate de Grupul Antifracturare Hidraulică Oradea, Thomas Becket-Balloon Artist, Jurnal Bihorean şi Top Sound. Suma cea mai mare a reuşit să o obţină "creaţia" Primăriei Oradea: un ou de 1,5 metri înălţime, fabricat din polistiren şi îmbrăcat cu fibră, pe care a fost pictată manual clădirea Primăriei, şi care a fost împrejmuit cu un gard din lemn în forma Cetăţii Oradea. Exponatul Primăriei a fost achiziționat de firma Proiect Bihor cu suma de 5.200 de lei. De asemenea, oul realizat de Penitenciarul Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Bihor, prin tehnica "Origami", a fost cumpărat cu 5.000 de lei de firma Nutrientul Palota. Pe lângă ouăle gigant, în cadrul licitaţiei au mai fost vândute două tablouri şi două fructiere din argint, din colecţia omului de afaceri Alexandru Mudura. Acesta a mai oferit şi două perechi de sfeşnice din argint, care însă nu au fost licitate. La final, prezentatoarea licitaţiei, Beatrice Szuhai, a anunţat că suma totală obţinută este de 57.200 lei şi va fi donată pentru achiziţionarea unui ecograf Philips HD cu 3 sonde, pentru secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean. La evenimentul de ieri a fost prezent managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp. La precedentele ediţii ale campaniei caritabile "Ouăle gigant" s-au adunat bani pentru renovarea şi modernizarea secţiei de copii de la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu", respectiv pentru achiziţionarea unui ecograf performant pentru Blocul de naşteri al Secţiei de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.