Campania de curăţenie a fost prelungită
Primăria Oradea anunţă prelungirea campaniei curăţeniei de toamnă având ca obiect colectarea bunurilor de uz casnic şi gospodăresc uzate.
Având în vedere faptul că în numeroase zone din municipiul Oradea au fost constatate depozitări de obiecte de uz casnic şi gospodăresc pe domeniul public, începând din data de 15 octombrie, Primăria Oradea a demarat programul curăţeniei de toamnă. Iniţial s-a stabilit ca acţiunea de curăţenie să se întindă până la data de 26 octombrie 2012, dar, având în vedere numărul mare al solicitărilor de colectare, Primăria Oradea a hotărât prelungirea ei până vineri, 9 noiembrie, inclusiv. În cadrul acţiunii, se colectează numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc (piese de mobilier, mochete, biciclete, materiale textile, uşi, geamuri etc.), altele decât aparatele electrice şi electronice. Nu se colectează deşeuri din amenajări interioare (moloz), deşeuri provenind din curăţenia pivniţelor şi podurilor, dar nici aparate electrice şi electronice. Cetăţenii sunt rugaţi să depună pe amplasamentele stabilite pentru fiecare zonă, în ordine, cât mai aproape de bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, deşeurile şi obiectele de tipul celor menţionate, până cel târziu cu o zi înainte de ziua programată pentru colectare. După încheierea campaniei de curăţenie va fi interzisă depozitarea reziduurilor de orice fel pe domeniul public al municipiului Oradea, orice abatere în acest sens se sancţionează contravenţional conform HCL nr. 386/2009-Regulamentul de salubrizare a municipiului Oradea. Puncte de colectare a deşeurilor amenajate de operatorul S.C. R.E.R Ecologic Service S.A sunt situate la intersecţiile: E.Teodoroiu/Feleacului; Adevarului/Parc I.C Brătianu/Olteniei; Depoului/N.Beldiceanu; Podgoria-centru, lângă staţia de autobuz; Episcop R.Ciorogariu/N.Iorga; P-ţa Creangă; Bârsei/Cantacuzino; Ion Bogdan/I.P.Pincio; Aluminei/Fagului; B.Shaw/Italiană; Crivăţului/Apelor; Matei Corvin/N.Filimon; Alexandru Cazaban - Liceul Don Orione: Barcăului/Zărandului; Xenopol/Ştefan Octavian Iosif/Fluieraşului; Barcăului/Meşteşugarilor; Aviatorilor/N. Bolcaş; Bradului/Cuza Vodă; Matei Basarab-Stadionul Tineretului; Octavian Goga/Abatorului; Octavian Goga/Calea Aradului; Tuberozelor/Shulyok Istvan; Mihai Viteazul/Kogălniceanu; P-ţa Cetăţii/Sucevei; Nicolae Olahus; Sextil Puşcariu/Beiuşului; Listz Ferencz/Leonardo da Vinci; Seleuşului/Războieni; Muntele Găina/Războieni; Almaşului/Banatului;Ciobanilor/Johann Gutenberg; Maramureşului/Rădăuţilor; Dragoş Vodă/Barierei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.