Campanie de strângere de fonduri pentru un ventilator pulmonar - Preoţi şi credincioşi adună bani
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, prin Asociația eparhială Filantropia Oradea, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unui ventilator pulmonar.
Această chemare la solidaritate se adresează preoților și credincioşilor ortodocși din județul Bihor pentru a contribui, fiecare după posibilităţi, la dotarea unei unităţi de terapie intensivă din Bihor cu un ventilator pulmonar, aparat de care depinde salvarea vieţii celor mai grav afectaţi de efectele virusului Covid-19.
“Costul unui aparat de acest fel este de 20.000 euro. Până în present, s-a strâns suma de 63.927 lei (însemnând 13.223 euro), urmând ca în perioada următoare colecta să continue”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.
Detalii pentru donatori
Cei care doresc să contribuie financiar pot să doneze utilizând unul din cele patru conturi deschise pentru această iniţiativă, după cum urmează:
Asociaţia Filantropia Oradea - CUI: 25661911
Sucursala Protopopiatului Ortodox Oradea
RO70BTRLRONCRT0548578502
Contract de sponsorizare (pentru persoane juridice)
Contact: 0770 504 099
Asociaţia Filantropia Oradea - CUI: 25661911
Sucursala Protopopiatului Ortodox Beiuş
RO43BTRLRONCRT0548578503
Contract de sponsorizare (pentru persoane juridice)
Contact: 0747 049 163
Asociaţia Filantropia Oradea - CUI: 25661911
Sucursala Protopopiatului Ortodox Marghita
RO16BTRLRONCRT0548578504
Contract de sponsorizare (pentru persoane juridice)
Contact: 0259 362 620
Asociaţia Filantropia Oradea - CUI: 25661911
Sucursala Protopopiatului Ortodox Tinca
RO86BTRLRONCRT0548578505
Contract de sponsorizare (pentru persoane juridice)
Contact: 0259 310 078
Comentarii
Nu există nici un comentariu.