Campania „Hoții îți invadează intimitatea”, care are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe, a fost lansată, ieri, în Bihor.

 

Cu ajutorul unor ochelari VR, bihorenii vor avea posibilitatea să urmărească, timp de opt minute, povestea unei familii a cărei intimitate este invadată de hoţi. Noutatea campaniei din acest an, derulată în parteneriat cu Feroneria Prod, constă în utilizarea unei tehnologii de ultimă generaţie, de interes pentru majoritatea categoriilor de beneficiari, care îi expune pe aceştia unei experienţe virtuale ce are corespondent în realitate. Astfel, cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Aceste interacţiuni vor fi completate de discuţii cu polițiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care vor transmite recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor. „Noutatea este faptul că vom folosi ochelari VR, care simulează o realitate virtuală, o ambianţă tridimensională creată pe calculator, care redă un furt din locuinţă, cetăţeanul devenind astfel un martor tăcut al celor întâmplate. Vom încerca să ajungem la cât mai mulţi cetăţeni şi să promovăm conduita preventivă”, a precizat comisarul şef Ioana Indrieş. Conform agendei, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, în județul Bihor, polițiștii de prevenire bihoreni vor avea întâlniri cu grupuri ţintă, în cadrul cărora vor difuza spoturi audio și video tematice şi vor distribui materiale informative, totul pentru a preveni furturile din locuințe. În cadrul întâlnirilor cu cetățenii, polițiștii de prevenire bihoreni vor folosi patru perechi de ochelari VR. „Am vrut să realizăm o campanie inovativă. Este singura campanie din Europa care foloseşte această tehnologie. Scenariul este unul realizat de o agenţie specializată. Persoana care foloseşte ochelarii urmăreşte o familie cu un copil mic, în apartamentul său, pregătindu-se să meargă la şcoală. Intimitatea familiei este violată apoi, bunurile sunt răvăşite. Furtul tinde să fie mai dureros nu prin prisma prejudiciului, ci mai ales din cauza faptului că spaţiul personal este invadat, bunurile sustrase au valoare sentimentală”, a declarat Georgiana Vălean, reprezentantul firmei Feroneria Prod. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în primele 11 luni ale anului 2019 au fost sesizate cu 15,8% mai puţine furturi din locuinţe, comparativ cu perioada similară a anului 2018. În județul Bihor, cele mai multe furturi din locuințe au avut loc în mediul rural, prin efracție, prin împrietenire și prin escaladare. Aşa cum vor face şi pe timpul derulării campaniei, polițiștii de prevenire bihoreni recomandă fiecărui cetăţean în parte: asigură-te că ai încuiat ușa, chiar și când ești în casă; montează o încuietoare de calitate;

montează un sistem de alarmă; nu transmite informații personale pe rețelele de socializare.