Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont Oradea a organizat joi, 5 decembrie, la Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internațional „Nașterea Domnului – Dar de Craciun”.

Prin activitățile propuse în cadrul proiectului Nașterea Domnului – Dar de Crăciun, a cărui finalitate o constituie desfășurarea festivalului, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Orizont a iniţiat şi derulat activități de pregătire, selecție, expunere și prezentare în concurs a unor obiecte decorative confecționate de copiii cu CES din învătământul special bihorean, național, internațional. De asemenea, au fost prezentate momente artistice create de aceşti copii, prin intermediul cărora ei beneficiază de activităţi de terapie prin artă, învaţă socializarea şi îşi sporesc şansele de integrare.

Festivalul se adresează instituţiilor de învăţământ special și claselor din învăţământul de masă care au elevi integraţi. Acesta s-a derulat sub forma unui concurs cu tema religioasă Magia Crăciunului și a avut şase secţiuni: Decorațiuni (pictură, colaj, obiecte decorative); Muzică (dans modern, dans tradiţional); Dans (cântece, instrumente muzicale); Teatru (scenete, teatru de păpuși, confecționare decor, costume); Obiceiuri (scenete, teatru de păpuși, confecționare decor, costume) şi DVD.

Programul artistic prezentat de fiecare instituție a fost alcătuit din colinde, dans, obiceiuri, sau teatru. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt: elevii cu CES din şcolile speciale şi elevii cu CES integraţi, iar cei indirecţi: colegii elevilor integraţi, profesorii care pregătesc elevii pentru festival, părinţii elevilor participanţi, care au ocazia să-şi vadă copiii pe scenă, comunitatea. „Prin desfășurarea acestui festival dorim să menţinem o bună relaţie de colaborare cu familiile elevilor şi cu reprezentanţii autorităţilor locale: Sperăm că va creşte stima de sine şi încrederea în forţele proprii la elevii implicaţi în festival având în vedere că sunt copii cu cerinţe educative speciale. Unii dintre ei, elevi care nu au mai urcat niciodată pe scenă, vor socializa şi vor forma relaţii de prietenie cu colegi din şcolile partenere, vor îmbina utilul cu plăcutul și vor descoperi tradiţii şi obiceiuri noi de Crăciun”, au transmis organizatorii.

La ediția din 2019 au participat și 39 de formații artistice şi 267 elevi (pe scenă) din instituții bihorene, din țară (Grădiniţa Specială Cluj-Napoca, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria Hunedoara, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 3 Reghin, Mureş, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Speranţa” Zalău, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Aurora” Reşiţa, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” Timişoara, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Al. Roşca” Lugoj, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Arad, Şcoala Gimnazială Valea Vinului Satu Mare, Şcoala Gimnazială Pişcolt Satu Mare, Liceul Tehnologic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad. La secţiunea DVD au participat în jur de 11 formaţii artistice, coordonate de 27 cadre didactive din 11 instituții bihorene, din țară și din străinătate (Arany Janos Iskola Csorna Hungary, E.E.E.E.K. Katerinis Pierius Grece, Skola Postawowa Nr 11 Katowice Poland), iar la secțiunea decorațiuni, au fost expus lucrări ale copiilor cu CES coordonate de 823 cadre didactice, din 110 de unități şcolare din întreaga ţară și din străinătate.

Momentele au fost jurizate de trei jurii de specialitate formate din participanţi de la instituţii de prestigiu din judeţul nostru: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Universitatea din Oradea, CJRAE BIHOR, Teatrul „Regina Maria”, Liceul de Arte Oradea, Palatul Copiilor Oradea, DGASPC Bihor, ACTA Center, Ansamblul Folcloric „Cununiţa” şi directori ai unităţilor de învăţământ special din judeţul Bihor. Sponsorii evenimentului au fost ACTA Center, Asociaţia Naţională a Profesorilor Psihopedagogi Orizont, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Oradea, alături de persoane inimoase, devotate școlii.

Colaboratori: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Universitatea din Oradea, CJRAE Bihor, Teatrul Regina Maria Oradea, Palatul Copiilor şi elevilor Oradea, Liceul de Arte, DGASPC Bihor, Asociaţia Naţională a Profesorilor Psihopedagogi  Orizont, Acta Center.