În cadrul calendarului competițiilor incluse în Proiectul educativ „Câştigă-ţi un prieten special”, coordonat de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea, desfășurat în perioada martie - decembrie 2023, astăzi a avut loc Competiţia Regională de Baschet Special Olympics, abilităţi individuale.

Proiectul se adresează copiilor și tinerilor cu dizabilități intelectuale și fizice, elevi ai unor şcoli speciale, elevi integraţi sau tineri care frecventează diferite centre de zi, provenind atât din familii, cât şi din centre de plasament/plasament familial, cu vârste cuprinse între 8-21 ani, urmărind promovarea unui stil de viaţă sănătos. Premisa acestor competiţii nu este stimularea competitivităţii, ca în cazul sporturilor de performanţă ci tocmai îmbunătăţirea stării de sănătate, dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi a calităţilor motrice, ca urmare a antrenamentelor propuse şi oferirea unor alternative sociale de petrecere a timpului liber, având ca finalitate creşterea stimei de sine și încrederii în forțele proprii, pe termen scurt şi integrarea activă în viaţa socio-profesională şi economică, pe termen lung. La Competiţia Regională de Bachet Special Olympics-Abilități individuale, care a avut loc joi, 7 decembrie 2023 la Sala Sporturilor “Antonio Alexe” Oradea, începând cu ora 10.00 au participat 27 delegaţii formate din câte 4-6 copii/tineri cu cerinţe educative speciale și 2-4 profesori antrenori/coordonatori din 8 județe: Bihor, Alba, Arad, Timiș, Satu Mare, Sălaj, Mureș și Hunedoara, fiind înscriși pe listele competiției 152 de copii/tineri și 50 de profesori și antrenori. În susținerea proiectului au fost implicați ISJ Bihor, Fundaţia Special Olympics România, CSM Oradea, DJTS Bihor, Asociaţia CES-Colaborăm Educăm Sprijinim și Asociația SKAI, cât și școlile speciale din județele participante. Ziua a început cu defilarea delegațiiilor, jurământul Special Olympics și Dansul majoretelor. După încălzirea în pași de dans și desfășurarea celor 2 probe: aruncare la coș și dribling, festivitatea de premiere a fost precedată de un meci demonstrativ, iar echipa de dans a școlii gazdă și Mascota Leone au animat atmosfera.

Conform devizei Special Olympics toți participanții sunt câștigători, prin urmare, chiar dacă premiile au fost limitate, toți copiii și tinerii au urcat pe podium, fiind recompensați cu diplome, medalii si mici surprize dulci, cu sprijinul unor oameni de bine și a unor sponsori generoși. Prin eforturile depuse an de an de echipa de proiect, coordonată de dl prof. kinetoterapeut Adrian Omuț și d-na director, prof. psihopedagog Teodora Pantazi competiția de baschet a ajuns la ediția XIV, adunând de fiecare dată tot mai mulți participanți din școli speciale, școli integratoare și organizații destinate persoanelor cu dizabilități din țară, prieteni vechi și noi, unii concurenți fiind nelipsiți de la fiecare întrecere sportivă, alții concurând cu această ocazie pentru prima dată.

Atmosfera de sărbătoare creată la Oradea, buna dispoziție, bucuria copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale participanți, legăturile de colaborare dezvoltate de cadrele didactice și antrenorii care pregătesc acești elevi se constituie în motivația de a continua și crește an de an aceste competiții.