„Cetățeni activi la puterea a treia” - Bucurie la Asociația Casa Mariei din Paleu
Prin proiectul „Cetățeni activi la puterea a treia”, din cadrul Uniunii Județene a Pensionarilor-Bihor, a avut loc recent o activitate deosebită la Centrul Rezidențial „Asociația Casa Mariei” din Paleu.
„Asociația Casa Mariei”, împreună cu „Cetățenii activi la puterea a treia”, au inițiat un proiect care promovează obiective interactive prin care persoanele vârstnice sunt implicate în realizarea proiectului. Scopul acestuia este de a le oferi beneficiarilor utilitate în trecerea timpului și pentru a transmite experiența profesională dobândită pe parcursul anilor din câmpul muncii în domenii diverse, precum: educație, cultură, muzică, sport etc. De asemenea, s-a pus accent pe menținerea și păstrarea abilitățior și talentelor persoanelor vârstnice, pentru realizarea obiectelor de artizanat și ale obiectelor tradiționale românești.
În prezența beneficiarilor din „Asociația Casa Mariei”, care au avut o deosebită dorință de a participa la desfășurarea programului proiectului, precucernicul părinte paroh de Paul Eugen Erdei, în calitate de președinte, a transmis salutul de bun venit și cuvântul de felicitare și mulțumire pentru toți participanții. Un mesaj special la câteva zile de la sărbătorirea Zilei Limbii Române, a avut ing. Miorita Săteanu – cetățean de onoare al municipiului Oradea, care a prezentat importanța și valoarea națională a limbii române. Domnia sa a scos în evidență frumusețea poeziilor dedicate limbii române de către poeții Mihai Eminescu, George Coșbuc, Alexei Mateevici, Nicolae Dabija și George Sion, ale căror versuri glorifică cuvintele din vocabularul românesc.
În cea de-a doua parte, prin câteva cuvinte emoționante, s-a îmbrăcat în gloriile cerești sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria.
Momentul artistic a constat într-un buchet din cele mai valoroase poezii recitate de ed. Ecaterina Grecu, ed. Florica Bernad și Miorița Săteanu. În atelierul de creație a elevilor din Tabăra „Ceata Lui Pițigoi”, coordonat de ed. Ecaterina Grecu, „pițigoii” au colectat pliante cu rugăciuni, Novene de rugăciuni către diferiți sfinți, de asemenea, au confecționat mărgele și brățări, care au fost oferite participanților Casei Maria.
Eoționantă și apreciată a fost dăruirea cu care beneficiarii Centrului rezidențial au sărbătorit persoanele care s-au născut în luna septembrie sau care poartă numele Maria, precum și derivatele acestui nume cu semnificații divine. Toți participantii au încins apoi o horă, sub acordurile interpretate la acordeon de prof. Ioan Fluieraș.
În încheierea evenimentului, Ionuț Șerban, asistentul social principal al Asociației „Casa Mariei”, a mulțumit, prin cuvinte de înaltă apreciere, pentru modul în care s-au desfășurat evenimentele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.